Sunt oare lesbiana?tag: inclinatii sexuale, heterosexual, atractie, adolescente, pubertate, sexualitate, maturizare, homosexualitate, bisexualitate Aceasta este o intrebare ce macina mintile multor tinere pe masura ce ating varsta maturitatii. O parte a procesului de maturizare a tinerilor este descoperirea sinelui si a propriei sexualitati, pubertatea si adolescenta sunt etapele in care acestia devin atenti la imaginea pe care si-o creeaza in cercurile pe care le frecventeaza si, astfel, incep sa-si puna problema daca sunt sau nu considerati atractivi. In aceste conditii, tinerele pot dezvolta o atractie fata de baieti insa sunt si cazuri in care acestea incep sa se simta atrase de semenele lor, fara ca ele sa fie, in mod obligatoriu, catalogate drept lesbiene. "Am inceput sa ma gandesc ca sunt bisexuala in jurul varstei de 11 - 12 ani. Nu m-am destainuit nimanui pentru ca mi-am imaginat ca toata lumea simte la fel." "Cand ma aflam in pragul pubertatii imi doream cu infocare sa-mi petrec tot restul vietii alaturi de prietena mea cea mai buna. Acest sentiment nu a disparut nici pe masura ce am crescut si m-am maturizat." In cazul unor tinere, aceste ganduri apar ca urmare a faptului ca sunt foarte apropiate de o prietena dar se pot schimba dupa o perioada de timp. In final, ele isi dau seama ca, din punct de vedere sexual se simt totusi atrase de baieti. In alte situatii, adolescentele se pot surprinde pe sine atrase fiind in egala masura si de fete si de baieti iar aceasta stare este deseori confuza pentru ele. In cele din urma, exista tinere care, chiar daca depasesc perioada pubertatii si a adolescentei, continua sa plasmuiasca scenarii erotice in jurul altor tinere. "Am inceput sa ma gandesc ca ceva este in neregula cu mine pe la varsta de 13 ani, cand eram la scoala si incercam sa ma imaginez cu cel mai sexi coleg din clasa. Am sfarsit, insa, avand fantezii cu colega mea de banca." Pentru multe tinere reprezinta un soc descoperirea inclinatiilor sexuale, in special in situatiile in care acestea au trait o vreme cu impresia ca sunt heterosexuale. De altfel, multe adolescente au un comportament normal, se intalnesc cu baieti pana cand realizeaza ca, de fapt, se simt atrase de fete. "Am 21 de ani si ma simt mult mai atrasa de femei decat de barbati. Desi am avut parte de intalniri cu baieti in adolescenta, am ajuns la concluzia ca prefer caldura si atentia pe care intimitatea cu o femeie mi le ofera." "M-am distrat in vacanta cu o fata, ne simteam bine impreuna si, la un moment dat, am inceput sa flirtam una cu cealalta. M-am speriat cand m-am trezit din betia momentului, aventura noastra a fost distractiva dar nu vreau sa ma gandesc ca as putea fi lesbiana, imi plac totusi baietii!" Exista situatii in care tinerele pot sa sufere o dezamagire mare de pe urma unei relatii cu un baiat iar in subconstientul acestora se poate cuibari dorinta de a-si gasi alinarea in bratele unei fete. Acest mecanism functioneaza pe principiul ca femeile se inteleg mai bine una pe cealalta, pot ajunge sa se cunoasca mai bine si pot intui nevoile celeilalte intrucat sunt construite la fel. Cu toate acestea, o lesbiana este o femeie ce se simte atrasa numai de alte femei. O femeie ce se simte atrasa atat de femei, cat si de barbati, este bisexuala. Nu este ceva iesit din comun ca tinerii sa-si puna intrebari legate de propria identitate, acestia se confrunta adesea cu situatii confuze si de multe ori se grabesc sa traga concluziile care, in final, se dovedesc a fi departe de adevar. Nimeni nu stie ce factori determina comportamentul homosexual intrucat rezultatele cercetarilor in acest domeniu sunt contradictorii. Pana in prezent nu s-a descoperit nicio "gena a homosexualitatii", astfel ca oricine isi poate lua libertatea de a se pronunta asupra acestei probleme. Unii oameni sustin ca fiecare persoana are puterea de a-si alege singura sexualitatea, optand intre heterosexualitate, homosexualitate si bisexualitate. Aceste afirmatii sunt construite, de cele mai multe ori, din perspective religioase. Alte opinii in acest sens sugereaza ca oamenii devin homosexuali ca urmare a unor experiente ce le-a afectat personalitatea in perioada copilariei sau a pubertatii. De asemenea, exista si pareri potrivt carora oamenii se nasc cu un anumit comportament sexual pe care si-l descopera intr-un anumit moment al vietii. loading...
2 comentarii. Posteaza un comentariu
Posteaza un comentariu
|
Discutii noi pe forum
Carti despre sex
|
|
|
Membri on-line:
30 vizitatori si 0 membri sunt online:
Vezi toti membrii online Cauta membri |
Despre noi: seXpert.ro este un produs HTD. Despre seXpert.ro Adauga site-ul la favorite Termeni si conditii de utilizare Harta site-ului |
Parteneri / publicitate: seXpert.ro va recomanda: EroticToys - Magazin sex shop Singur.ro - Gaseste-ti jumatatea! site-ul tau aici! |
copyright © 2002-2024 seXpert.ro v.4.0 | Toate drepturile rezervate |