Intrebare de la Petruiu D.
acum 14 ani
Bună ziua, mă numesc Doru, am 23 de ani şi am nişte neclarităţi şi temeri în legătură cu sexualitatea mea. Dumneavoastră fiind sexolog şi psiholog cred că aţi întâlnit oameni cu probleme de toate culorile şi, ca orice medic, cred/sper că aveţi o minte deschisă, adică înţelegeţi ceea ce unui om de rând i se pare ieşit din comun şi total de condamnat.
Vreau să menţionez că nu mi-am început încă viaţa sexuală, asta ca să ştiţi din ce unghi să priviţi situaţia. Problema mea are rădăcini adânci şi multe ramificaţii. Pe la vârsta de 10-11 ani am mai aflat câteva lucruri despre sex şi mi s-a năzărit în minte o întrebare: Oare cum se simte o femie când face sex? Şi am început prin a-mi introduce pixuri şi markere în anus. Această activitate am repetat-o la diferite intervale, uneori treceau luni, chiar şi ani, iar de vreo 5-6 ani, mai frecvent. Nu numai frecvenţa a crescut dar şi dimensiunile obiectelor, am ajuns de la pixuri la tuburi de spumă de ras. Acum vă veţi întreba: de ce am continuat? Nu ştiu, mai mulţi factori au conlucrat în acest sens: din curiozitate, din atingerea unei anumite performanţe să spun aşa, în legătură cu dimensiunile obiectelor introduse, adică voiam să văd dacă schimbând treptat dimensiunile mi-ar fi adus un plus de senzaţii tari. Problema este că aveam nişte stări îngrozitoare de aut5oînvinovăţire după ce încheiam aceste activităţi. Mă întrebam: oare sunt homosexual dacă mă simt astfel în timpul acestor activităţi? După cum bine ştiţi locaţia punctului G la bărbaţi este pe partea dorsală a peretelui rectal, în vecinătatea prostatei. Acele senzaţii tari pe care le simţeam erau din cauza atingerii acestui punct G, dar asta nu am aflat-o decât curând şi atunci mi-a picat fisa: ORICE BĂRBAT AR SIMŢI ACESTE SENZAŢII DACĂ ŞI-AR STIMULA ACEL LOC, dat fiind faptul că toţi au acel punct G în acel loc, şi m-am gândit, asta nu poate să însemne că toţi bărbaţii sunt în mod standard homosexuali. Această revelaţie mi-a ridicat moralul, însă a intervenit altă frământare, dar înainte să continuu vreau să mai menţionez un lucru: NU ÎMI PLAC BĂIEŢII AŞA CUM ÎI PLAC UNUI HOMOSEXUAL, cu toate că în timpul acestor activităţi, pentru a obţine acele senzaţii cât mai bine conturate, mă imaginam în poziţia unei femei, deci NU PRIVESC BĂIEŢII ŞI MĂ GÂNDESC LA PERVERSIUNI CU ACEŞTIA. Îmi plac fetele, iubesc toată configuraţia lor, chiar dacă cele mai multe fac pe grozavele îl caută pe Făt Frumos şi îi ignoră pe restul băieţilor, am să continuu acest aspect mai încolo. După cum bine ştiţi, stimularea acelui punct G provoacă sau ajută subtanţial ejacularea, dar nu ejaculam coinsistent, ci aveam doar nişte scurgeri de spermă. Probabil că acest lucru, era din cauza faptului că, chiar dacă nu vă vine să credeţi, eu niciodată nu m-am masturbat insistent în vederea eliberării tensiunii sexuale, într-un fel, simţeam că mi-am eliberat această tensiune prin aceste activităţi, dar se pare că nu era aşa. Probabil că îmi lipseşte mie tehnica necesară de masturbare, dar neatingerea acelui climax în care intervin acele contracţii involuntare care provoacă o ejaculare decentă mi-a ridicat un semn de întrebare şi, totodată, o temere teribilă: mă temeam că, dintr-un anume motiv, nu pot ejacula cum trebuie, vedeam în filme pe unii care ejaculau cu aşa uşurime încât mi-a adâncit temerea. Dar, am realizat că mai este element important: ejacularea în timpul somnului, pe care o am cam o dată pe săptămână, ca prin vis îmi amintesc acea senzaţie de plăcere care o provoacă/este provocată de ejaculare, acele contracţii succesive şi susţinute, imediat după ce visez un anume vis, nu neapărat erotic, mă trezesc cu o senzaţie plăcută de uşurare, de linişte. Acum veţi întreba: de ce nu mi-am găsit o fată cu care să-mi încep viaţa sexuală şi să scap de toate aceste dubii şi nesiguranţe, însă au existat şi probail încă mai sunt reminiscenţe ale factorilor care m-au împiedicat să fac acest lucru, adică să am o relaţie ceare să aibă şi o dimensiune sexuală cu o fată, şi aceştia sunt: nu am un corp care să atragă privirile fetelor, sunt relativ mic de statură, 1,67, sunt slăbuţ, dar nici chiar prea slăbuţ, adică nu sunt piele pe os, am formele musculare optime pentru înălţimea mea; am avut un mic accidnt când eram mic care mi-a strâmbat puţin nasul şi puţin mandibula, eu de-abia observ, dar cei ce mă văd pentru prima oară, observă cu siguranţă, încerc să nu mă gândesc la asta, până la urmă sunt foarte mulţi bărbaţi urâţi care atrag femei frumoase; in 2004 am avut o aparentă cădere de calciu, care s-a dovedit a fi, de fapt şi o crisă epileptică, din fericire, EEG-ul nu mai arată niciun traseu convulsiv şi sunt sub tratament cu carbamazepină 200mg pe zi, aceste crize au fost provocate de fapt de o mică malformaţie a creierului, de asemenea, nici pe asta nu pun mare accent, doar probabil în subconştient există vreo mică îngrijorare; probabil că în trecut îmi lipsea mie tehnica de seducţie, pe care nici acum nu pot spune că aş stăpâni-o cu desăvârşire atunci când ar fi momentul, dar cred că sunt suficient de inteligent încât să mă descurc acum, am păţit-o de nenumărate ori să sufăr din cauza metodelor mele de cavaler când purtam discuţii cu fetele, încercam să le fac să vadă cât de deştept sunt, dar toate planurile mele îmi erau date peste cap când fetele cu care vorbeam şi eram în tratative, când îşi făcea apariţia câte un tip mai şmecher, să spun aşa, care poza în băiat rău. Am realizat că fetele se dau în vânt după băieţii răi, chiar dacă ele fac pe sfintele şi declară că băiatul viselor lor să fie inteligent, respectuos, înţelegător etc, când colo dacă apare unul ce nu le tratează cu cavalerism, lor după acela le curg ochii. Acum am să leg mai multe elemente prezentate mai sus şi am să compun adevărata mea frustrare: 1. Acele activităţi de stimulare a punctului G sunt normale? 2. Dacă mă simt bine în timpul acelor activităţi denotă vreo homosexualitate ascunsă? 3. Este posibil ca un bărbat care are ejaculare nocturnă să nu aibă în timpul actului sexual? 4. Care sunt toate implicaţiile ejaculării nocturne? 5. Ştiu că preludiul este esenţial şi trebuie să fie cât mai îndelungat, în funcţie de imaginaţia partenerilor de sex, dar îmi puteţi spune unele sfaturi cum să se prelungească preludiul? 6. Ştiu cum funcţionează ciclul la femei, dar vă tog, mi-l puteţi explica pe îndelete? 7. Cât este activ ovulul ? Adică cât timp dup ce a fost produs, pote fi fecundat? 8. Există un decalaj între momentul când un ovul, de la ultima ovulaţie, nu mai funcţionează şi momentul următoarei ovulaţii? 9. Dacă o fată/femeie îşi cunoaşte bine perioadele de ciclu, poate face sex neprotejat, evident cu un partener asupra căruia este 100 % că nu are vreo BTS, şi să nu rămână însărcinată? 10. Cum mă pot dezobişnui de imboldul de acest viciu, să spun aşa, vorbesc despre joaca cu aceste obiecte? Nu spun că este un imbold permanent sau frecvent, dar simt că un bărbat nu ar trebui să facă aşa ceva. Mulţumesc foarte mult şi aştept pe lâncă răspunsurile la întrebările de mai sus, şi orice sfaturi sunteţi dispusă să daţi. Raspunsul consilierului
1,2,10. Activitatile de stimulare a punctului G la barbati sunt perfect normale, insa ele nu prea sunt practicate tocmai din teama de a nu cadea in extrema homosexualitatii. Tine si de homofobia majoritatii barbatilor, insa sunt si foarte multi care le cer partenerelor astfet de simulari ce sunt posibile datorita jucariilor sexuale speciale. Asadar, practicarea acestor activitati sexuale nu-l eticheteaza pe cel ce le exercita ca fiind automat homosexual. Renuntarea la aceste stimulari ale prostatei tine numai si numai de vointa ta. Daca nu iti afecteaza cu nimic viata sexuala, ele nu prezinta nici o problema.
3,4. In timpul somnului ejacularea se face mult mai relaxat. In timpul actului sexual intervin o multime de factori ce duc la ejacularea tardiva: surmenajul fizic cat si cel nervos (iar aici intra in primul rand stresul, concentrarea pe alte lucruri decat cel principal), un mediu ambient neadecvat, dar si fumatul sau consumul de alcool. Toate aceste lucruri sunt inexistente in timpul somnului, toata concentrararea este - involuntar - focusata pe atingerea placerii. 5. Nu exista o "reteta" de prelungire a preludiului, totul sta in imaginatia si preferintele sexuale ale partenerilor. Oricum, retine ca la fel ca si barbatii, exista destule femei care prefera un preludiu scurt. 7,8. In momentul ovulatiei, care are loc cu 14 zile inainte de aparitia menstruatiei, ovulul paraseste ovarul si trece in cavitatea abdominala, de unde este aspirat de trompa uterina. In acelasi timp, secretiile colului uterin (glera ... Pentru a citi tot raspunsul trebuie sa te logezi Daca ai cont logeaza-te altfel creaza-ti un cont nou. Dureaza doar un minut.loading...
Intrebari asemanatoare
buna...pot spune ca am o mica mare problema...ciclul menstrual imi intarzie ...Am facut dragoste cu prietenul meu prima data, protejat, dar in timpul actului ... Viitorul meu sot mi-a marturisit intr-un anumit moment mai sensibil din viata ... Am facut sex in ultima zi de menstruatie, iar dupa consumarea actului sexual ... Partenerul meu are o ejaculare foarte tarzie. Am aplicat metoda coitus ... Posteaza un comentariu |
Discutii noi pe forum
Carti despre sex
|
|
|
Membri on-line:
27 vizitatori si 0 membri sunt online:
Vezi toti membrii online Cauta membri |
Despre noi: seXpert.ro este un produs HTD. Despre seXpert.ro Adauga site-ul la favorite Termeni si conditii de utilizare Harta site-ului |
Parteneri / publicitate: seXpert.ro va recomanda: EroticToys - Magazin sex shop Singur.ro - Gaseste-ti jumatatea! site-ul tau aici! |
copyright © 2002-2024 seXpert.ro v.4.0 | Toate drepturile rezervate |