Fara titlu

......ce se intampla atunci cand in viata totul se transforma intr-o imensa gaura neagra.care te absoarbe incet,incet?...zambetul iti devine in fata cunoscutilor ca ceva silit, ca sa poti parea un om normal, fericit, care iese cu prietenii la terasa si se distreaza,si rade......insa in sufletul lui, omul se simte mai mult decat oribil, duce o suferinta care nu o poate compara cu nimic, se simte singur in suferinta lui, simte ca nimeni nu il poate intelege, se simte in acelasi timp un om rau...dar nu vrea a fie rau. nu mai intelege viata asa cum era, nu-i mai intelege acel sens nobil, vrea sa traiasca ca inainte, dar nu poate, nu poate.........nu pot.
am vazut un documentar acum cateva zile despre DEPRESIE.
se poate numi asta DEPRESIE/?
sunt puternica si nu pot sa cad in asa ceva, NU POT, NU EU!

Pai e cam nasoala senzatia asta a ta, chiar foarte, da carui fapt se datoreaza? Ca din senin nu are cum sa apara (dak a aparut din senin dute urgent la un psiholog ca e zic eu cam grav), deci ce te impinge spre aceasta gaura neagra? Nimeni nu iti poate da un raspuns daca nu stim motivele...

Nu..,nu este depresie ci mai degraba acea cadere a omului care nu este pregatit sa cada!Mi s-a intamplat si mie!
Am trecut printr-o situatie similara!Datorita conjuncturilor si evenimentelor care se precipitau,mi se parea ca traiesc intr-o masa vascoasa de intamplari teribile care intreceau cea mai fecunda imaginatie!Totul era impotriva mea!
Mi-au trebuit luni de zile de autoanaliza si gandire la rece,timp in care am refuzat aproape orice contact cu oricine!Am cautat sa inteleg toate situatiile pana chiar si cel mai mic cuvintel care ma viza!Mi-am reconciliat atitudinea si am renuntzat la tot ce am considerat ca imi este nociv si nu se incadreaza in normalitatea vietii mele,chiar daca acel lucru insemna enorm pentru mine!
In prezent am ajuns la un anume echilibru!Nu imi este bine ,dar nici rau!Totusi simt ca m-am indepartat mult de masa aceea vascoasa!Si asta ma bucura enorm!
Dar am platit un tribut mare:un exces de vointa imens pentru toate renuntarile de care iti spuneam!
Nu stiu ce ai inteles din randurile mele..,dar pentru ca poate imi inchipui mai bine ca nimeni altul prin ce treci..,m-as bucura enorm sa stiu ca ti-am fost de ajutor!

......ce se intampla atunci cand in viata totul se transforma intr-o imensa gaura neagra.care te absoarbe incet,incet?...zambetul iti devine in fata cunoscutilor ca ceva silit, ca sa poti parea un om normal, fericit, care iese cu prietenii la terasa si se distreaza,si rade......insa in sufletul lui, omul se simte mai mult decat oribil, duce o suferinta care nu o poate compara cu nimic, se simte singur in suferinta lui, simte ca nimeni nu il poate intelege, se simte in acelasi timp un om rau...dar nu vrea a fie rau. nu mai intelege viata asa cum era, nu-i mai intelege acel sens nobil, vrea sa traiasca ca inainte, dar nu poate, nu poate.........nu pot.
am vazut un documentar acum cateva zile despre DEPRESIE.
se poate numi asta DEPRESIE/?
sunt puternica si nu pot sa cad in asa ceva, NU POT, NU EU!

o prietena care o credeam prietena dar care si-a descoperit de abia acum adevaratul caracter, un dor imens fata de cineva, o fosta relatie care ma otraveste incet-incet, nici macar nu stiu de ce........niste parinti care nici pana in momentul de fata nu ma cunosc asa cum sunt eu.........

Am simtit tot ce simti si tu si inca mai simt, e adevarat ca totul a pornit din cauza unei iubiri tradate, dar ecourile dezamagirii se resimt in tot ce fac, s-au amplificat si s-au insinuat in toata viata mea: nu mai zambesc decat atunci cand cineva reuseste sa ma scoata pt cateva clipe din starea de adormire povestindu-mi ceva dragut...., nu ma mai atrage distractia cu prietenii, sunt aproape alergica la apropierea altcuiva, nu ma mai trezesc in fiecare dimineata cu speranta ca ziua care incepe imi poate aduce ceva bun, nu mai adorm cu placere pt ca mi-e teama sa nu visez lucruri care ma dor, nu mai stiu daca sunt un om bun sau nu, nu mai am incredere in felul in care ii judec pe cei din jurul meu, mi-e teama sa nu mai cred in vorbe desarte si ridic mii de ziduri in jurul meu ca sa ma apar....., ii supar si pe cei buni care incearca sa ajunga la mine, dar se lovesc de raceala mea.....plang cand ii vad pe cei de varsta mea plimbandu-se la brat cu cineva, iar iubirea li se citeste in priviri....plang pt ca am atata iubire in suflet si am daruit-o cui nu a dorit-o cu adevarat......plang cand vad si alti semeni de-ai mei cu sufletul sfaramat si urasc motivele stupide, lipsa de maturitate, rautatea celor care sunt vinovati de asta....nu mai stiu daca exista speranta ca lumea va fi mai buna maine....ma intreb daca mai conteaza sa lupt si eu sa schimb macar o particica din ea! Nu stiu daca e depresie sau un fel de time-out pe care viata ne obliga sa-l luam uneori, un pas in drumul spre autocunoastere si maturizare, stiu doar ca e o faza urata, confuza, dureroasa.... Probabil un efort de vointa imens ar fi solutia ideala....combinat cu inlaturarea si indepartarea de cauzele care au stat la baza dezastrului....eu asa incerc sa-mi revin...

Lasa depresia si mai citeste odata povestioara cu scufita alba ca zapada ca are happy-ending . Nu te grabeste nimeni ca de data asta sa nu iti testezi potentialul prieten pe toate partile si dupa aia sa iei o decizie .

......ce se intampla atunci cand in viata totul se transforma intr-o imensa gaura neagra.care te absoarbe incet,incet?...zambetul iti devine in fata cunoscutilor ca ceva silit, ca sa poti parea un om normal, fericit, care iese cu prietenii la terasa si se distreaza,si rade......insa in sufletul lui, omul se simte mai mult decat oribil, duce o suferinta care nu o poate compara cu nimic, se simte singur in suferinta lui, simte ca nimeni nu il poate intelege, se simte in acelasi timp un om rau...dar nu vrea a fie rau. nu mai intelege viata asa cum era, nu-i mai intelege acel sens nobil, vrea sa traiasca ca inainte, dar nu poate, nu poate.........nu pot.
am vazut un documentar acum cateva zile despre DEPRESIE.
se poate numi asta DEPRESIE/?
sunt puternica si nu pot sa cad in asa ceva, NU POT, NU EU!

......ce se intampla atunci cand in viata totul se transforma intr-o imensa gaura neagra.care te absoarbe incet,incet?...zambetul iti devine in fata cunoscutilor ca ceva silit, ca sa poti parea un om normal, fericit, care iese cu prietenii la terasa si se distreaza,si rade......insa in sufletul lui, omul se simte mai mult decat oribil, duce o suferinta care nu o poate compara cu nimic, se simte singur in suferinta lui, simte ca nimeni nu il poate intelege, se simte in acelasi timp un om rau...dar nu vrea a fie rau. nu mai intelege viata asa cum era, nu-i mai intelege acel sens nobil, vrea sa traiasca ca inainte, dar nu poate, nu poate.........nu pot.
am vazut un documentar acum cateva zile despre DEPRESIE.
se poate numi asta DEPRESIE/?
sunt puternica si nu pot sa cad in asa ceva, NU POT, NU EU!

E o vorba!
Am vrut o minte ascutita.....ni s-au dat probleme sa le rezolvam!
Am vrut o inima puternica.....ni s-au dat obstacole sa le trecem!
Considera problemele si greutatile cu care te confrunti niste teste, pe care trebuie sa te chinuiesti sa le treci pentru a deveni femeia puternica care-ti doresti sa devii!

.....ai sa constati ca NIMENI si NIMIC nu merita zbuciumul si chinul tau interior!

" Nu exista tortura mai mare pentru un om decat propriile sale ganduri"(John Webster)

"Nimeni pe lumea asta, barbat sau femeie, nu merita lacrimile tale. Iar cel care le merita nu te va face sa plangi.".....



Subscriu 1001%.

va multumesc la toti.
am VOINTA,si ea ma AJUTA>
incerc din rasputeri sa imi gasesc echilibrul, asta pot face doar daca sunt sincera cu mine insumi. intradevar, propriile ganduri imi joaca feste.
NU ARE ROST SA MA TERMIN DIN CAUZA UNEI PRIETENII NEADEVARATE< SAU A UNUI DOR FARA SENS SI NEIMPARTASIT. trebuie sa imi indrept privirea catre oamenii cu adevarat speciali din jurul meu

Stiu ca acum esti tentata sa crezi ca lumea e rea in ansamblu, ca tot ce e frumos ramane doar un vis adanc ingropat in tine insati, dar nu-ti pierde complet SPERANTA, las-o sa palpaie in sufletul tau chiar si in cele mai negre clipe ale tale. Intr-o zi vei intalni pe cineva care sa te inteleaga, care sa te iubeasca pt ceea ce esti tu, mai exista inca oameni buni chiar daca de multe ori nu-i vezi de gramada de uscaturi care ii inconjoara! Nu te lasa invinsa de rautatea lumii, de confuzia din tine cauzata de un "ieri" nefericit si un "azi" dezamagit, lasa loc unui "maine" sincer si frumos....!

Imi amintiti de filmul/nuvela "Fight Club". Ar trebui sa vedem adevarata suferinta pt. a intelege cat de norocosi suntem.

Stiu ca acum esti tentata sa crezi ca lumea e rea in ansamblu, ca tot ce e frumos ramane doar un vis adanc ingropat in tine insati, dar nu-ti pierde complet SPERANTA, las-o sa palpaie in sufletul tau chiar si in cele mai negre clipe ale tale. Intr-o zi vei intalni pe cineva care sa te inteleaga, care sa te iubeasca pt ceea ce esti tu, mai exista inca oameni buni chiar daca de multe ori nu-i vezi de gramada de uscaturi care ii inconjoara! Nu te lasa invinsa de rautatea lumii, de confuzia din tine cauzata de un "ieri" nefericit si un "azi" dezamagit, lasa loc unui "maine" sincer si frumos....!