Macondo din noi?

Din seria "Chestii care nu au nici cea mai mica legatura cu sexul, dar reprezinta mult mai mult decat acesta"

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca universul in care ati trait o viata poate disparea intr-o fractiune de secunda si evadati fara veste intr-un vis care nu este vis, intr-un altfel de real care nu se suprapune deloc cu realul obisnuit, in ceva straniu, confuz, imposibil de definit, dar in care va simtiti in sfarsit spiritul liber...., neintinat de rautatea si nimicnicia lumii reale....? Ma gandesc ca o astfel de senzatie, la scara mult inferioara insa, o traiesti cand ai cucerit un varf de munte si privesti de pe "acoperisul lumii" totul de la inaltime...fiecare culme ascunsa in ceata are secretul ei, e liniste si simti ca acolo nimic din ce e rau nu te poate ajunge, dimpotriva! La fel, senzatia asta o incerci cand ninge, esti in varf de munte si te pregatesti sa o iei la vale pe schiuri....Cei care trec dincolo de viata asta, prin moarte clinica, isi simt sufletul calatorind dincolo de real....Cu totii "pleaca" un timp, apoi revin...Dar daca aici si acum iti simti deodata spiritul eliberat de tot si toate....., ridicandu-se si calatorind spre zari pe care nu ti le-ai fi imaginat nicicand, dar in care te simti tu insuti? Daca Macondo, acel microunivers al lui Marquez, esti tu insuti, iar fata care se ridica in vazduh este sufletul tau? Ati trait vreodata un astfel de sentiment-senzatie??? V-a fost teama sa reveniti???

P.S. Aviz amatorilor de glume "bune": sunt cu encefalograma la zi, nu ma trimiteti unde nu v-as trimite nici eu pe voi!

sunt cu encefalograma la zi

Din seria "Chestii care nu au nici cea mai mica legatura cu sexul, dar reprezinta mult mai mult decat acesta"

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca universul in care ati trait o viata poate disparea intr-o fractiune de secunda si evadati fara veste intr-un vis care nu este vis, intr-un altfel de real care nu se suprapune deloc cu realul obisnuit, in ceva straniu, confuz, imposibil de definit, dar in care va simtiti in sfarsit spiritul liber...., neintinat de rautatea si nimicnicia lumii reale....?

Ma gandesc ca o astfel de senzatie, la scara mult inferioara insa, o traiesti cand ai cucerit un varf de munte si privesti de pe "acoperisul lumii" totul de la inaltime...fiecare culme ascunsa in ceata are secretul ei, e liniste si simti ca acolo nimic din ce e rau nu te poate ajunge, dimpotriva! La fel, senzatia asta o incerci cand ninge, esti in varf de munte si te pregatesti sa o iei la vale pe schiuri....

Cei care trec dincolo de viata asta, prin moarte clinica, isi simt sufletul calatorind dincolo de real....Cu totii "pleaca" un timp, apoi revin...

Dar daca aici si acum iti simti deodata spiritul eliberat de tot si toate....., ridicandu-se si calatorind spre zari pe care nu ti le-ai fi imaginat nicicand, dar in care te simti tu insuti? Daca Macondo, acel microunivers al lui Marquez, esti tu insuti, iar fata care se ridica in vazduh este sufletul tau? Ati trait vreodata un astfel de sentiment-senzatie??? V-a fost teama sa reveniti???

Da… am trait o clipa, o vesnicie, intr-un sarut, intr-o gara…Mi-am recladit fiinta din stropi de ploaie in acel moment m-am urcat pe culmi si am cazut in vazduh…
Da… "am incercat sa-ti recompun chipul din lacrima fulgului topit, din frunzele ce-mi tineau calea pe drumul spre casa, din norii repezi ce curgeau pe cer...
Vroiam sa-ti arat marginea zorilor si atingerea fosnetul marii, sa-mi cobor sufletul intr-al tau, sa te las sa mi-l recompui din urme si fire de nisip... Vreau sa dainui in sclipirea ochilor tai, sa te privesc o clipa langa mine, atunci cand razele-ti trec prin par... sa-ti vorbesc de lumi si vise, sa-ti arat ca cerul este infinit si ca marginile lui sunt cele pe care le pui tu..."

ma, numai nu i vorbi iubitei in astfel de termeni decat daca stii in mod sigur ca ii este pe plac... altfel......brrr

ma, numai nu i vorbi iubitei in astfel de termeni decat daca stii in mod sigur ca ii este pe plac... altfel......brrr

Sincer...? I-am vorbit pana cand mi-am dat seama ca diferenta dintre ceea ce este mai sus si: "Vrei o cafea!" este nula...

A durut pentru ca in acest mod IMI PLACE (imi place pur si simplu, ma simt mai bine daca spun asa ceva) sa imi exprim sentimentele... Acum 'vorbesc' asa in felicitari si carti postale, pe forum(uri) etc.

Este un joc in si cu metafore... imagini plastice, este in fond ceva ce-mi face placere....

cred ca in adancul sufletului mereu mi-am dorit sa intalnesc intr-o zi pe cineva care sa-mi spuna ceea ce simte in cuvinte magice, invaluite in metafore, fara sa ma tem ca sunt furate cu "copy-paste" de pe vreun site de vrajeli, fara sa simt vidul din spatele lor....

Pana acum erai sigura, acum CREZI.. ca in adaaancul sufletului.. da, da, da... iti doresti sa bla, bla, bla.. Poate maine o sa scrii ce-ti doresti cu adevarat.

Da... "CREDE" si e problema ta ?
... si maine o sa scrie ! Te deranjaza...?

Nu, nu ma "deranjaza", istericule. Sigur ca e problema mea, problemele voastre sunt problemele mele.

Bine... trebuia sa ne comunici? Simteai asa o chestie interioara... o nevoie de a ne comuica asta asa-i ?

Ai gandit ceva acum...?
....oh, fuck off!

Imi place de tine, stii sa pui intrebari.

Imi place de tine, stii sa pui intrebari.

"Judge a man by his questions rather than by his answers."

Aici trebuia sa fie un raspuns de-al tau, Infector... Nu este!

In mod clar razboiul asta dintre tine si ExoticDream NU O SA MAI APARA pe site!!!

Sper ca m-ai inteles!

Eu cu cine votez

"Un om întelept nu va avea resentimente, nu acestea îi sunt caracteristice, ci iubirea si iertarea." (Aristotel)

Nu e nevoie sa-ti mai exerciti dreptul de vot.....ssssst.....asculta pacea......

Din seria "Chestii care nu au nici cea mai mica legatura cu sexul, dar reprezinta mult mai mult decat acesta"

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca universul in care ati trait o viata poate disparea intr-o fractiune de secunda si evadati fara veste intr-un vis care nu este vis, intr-un altfel de real care nu se suprapune deloc cu realul obisnuit, in ceva straniu, confuz, imposibil de definit, dar in care va simtiti in sfarsit spiritul liber...., neintinat de rautatea si nimicnicia lumii reale....? Ma gandesc ca o astfel de senzatie, la scara mult inferioara insa, o traiesti cand ai cucerit un varf de munte si privesti de pe "acoperisul lumii" totul de la inaltime...fiecare culme ascunsa in ceata are secretul ei, e liniste si simti ca acolo nimic din ce e rau nu te poate ajunge, dimpotriva! La fel, senzatia asta o incerci cand ninge, esti in varf de munte si te pregatesti sa o iei la vale pe schiuri....Cei care trec dincolo de viata asta, prin moarte clinica, isi simt sufletul calatorind dincolo de real....Cu totii "pleaca" un timp, apoi revin...Dar daca aici si acum iti simti deodata spiritul eliberat de tot si toate....., ridicandu-se si calatorind spre zari pe care nu ti le-ai fi imaginat nicicand, dar in care te simti tu insuti? Daca Macondo, acel microunivers al lui Marquez, esti tu insuti, iar fata care se ridica in vazduh este sufletul tau? Ati trait vreodata un astfel de sentiment-senzatie??? V-a fost teama sa reveniti???

P.S. Aviz amatorilor de glume "bune": sunt cu encefalograma la zi, nu ma trimiteti unde nu v-as trimite nici eu pe voi!

DA, MI s-a INTAMPLAT.

...insa eu tot MAI SPER sa GASESC PERSOANA ALATURI DE CARE AS PUTEA SIMTI asa......vesnic

acest "univers" de care vorbesti tu , acea senzatie este pt mine VITAL sa o traiesc alaturi de "EL".....daca exista