Nu stiu ce sa fac

Incet, incet am inceput sa lucram mai mult impreuna ajutandu-ne reciproc ori de cate ori unul dintre noi avea nevoie. Am devenit prieteni foarte usor si am descoperit ca avem foarte multe lucuri in comun si ne intelegeam foarte bine. De multe ori cand unul dintre noi incepea sa spuna ceva celalalt stia deja ce vroia sa spuna si putea sa continue ceea ce era de spus. Petrecand din ce in ce mai mult timp cu ea (dar asta numai in cadrul locului de munca) am inceput sa ne destainuim unul altuia lucuri din viata fiecaruia pe care, asa cum si ea mi-a spus, nu le-am fi putut spune nimanui. Vorbeam la telefon cu ea, pe mess, cateodata ore in sir fara sa-mi dau seama cum trece timpul. Apoi am inceput sa ma simt ciudat atunci cand ea pleca acasa, simteam parca lipsea ceva din mine si nu stiam ce. Chestia asta a durat vreo doua saptamani. Incepusem sa nu mai dorm decat 2-3 ore noaptea, nu mai puteam manca nimic, tremuram si ma simteam aiurea. Dimineata insa cand ne intalneam la serviciu parca eram in alta lume, totul era mai frumos in jurul meu, simteam ca pot face orice. Si mi-am dat seama ca ea ma face sa ma simt asa, si tremuraturile din stomac deveneau tot mai intense si inima imi batea mai tare cu cat stateam mai mult langa ea. Ea ma vedea si cam banuia ca se intampla ceva cu mine dar nu a spus nimic. Acum vreo doua luni am vorbit pe mess intr-o seara in care ea nu era decat cu fetita ei ecasa (ea este casatorita de 10 ani si are o fetita in varsta de 5 ani). Conversatia a durat ceva timp in care am vorbit despre serviciu si ceea ce aveam de facut a doua zi. La un moment dat nu am mai putut rezista si i-am spus ca ea este motivul pentru care nu mai pot dormi nopatea si ca ma gandesc tot timpul la ea. A avut un mic soc dar apoi mi-a spus sa-mi revin, ca astea sunt aiureli de pustan si ca trebuie sa ma comport ca un barbat. Am zis ok si am continuat sa vorbim in continuare toata noaptea. A doua zi a fost greu sa ne revedem dar am acceptat amandoi sa fim prieteni in continuare. Insa eu din ce in ce simteam ca nu mai pot fi cum eram inainte si ea vedea acest lucru. Se smitea rau cand ma vedea trist si abatut si eu ma simteam la fel atunci cand din diferite motive ea era trista. Am surprins-o de cateva ori cu lacrimi in ochi si in momentele acelea simteam de parca se rupea ceva in mine. Si desi cazusem de acord sa fim prieteni, de fiecare data cand o vedeam tanjeam sa o pot strange in brate, sa o mangai pe parul negru care-i cadea pe umeri si sa-i spun "te iubesc". Cand o privesc in ochii ei mari simt ca ma scufund. Ea imi spune sa o uit dar cum sa o pot uita cand este tot timpul in inima mea, in mintea mea, in sufletul meu. Cuvintele nu pot exprima ce simt, sau nu pot explica eu prin cuvinte. Dar simt ca ea este sufletul meu pereche, fara ea viata mea nu are sens. Nu e zi in care sa nu ma gandesc la ea.