Ma protejeaza prea mult..

Am uitat sa specific,faptul ca inca mai sunt q baiatul respectiv,noi fiind impreuna de 3 ani si jumatate,adik de la o varsta f frageda,si avem f multe planuri impreuna,pe care sper ca vom reusi sa le indeplinim.Eu am 17 ani jumatate aqm..Momentan el a trebuit sa se reintoarca in strainatate,insa nu pt mult timp,urmand sa vina in tara..Tocmai de aceea nu simt nevoia sa ies f des,el nefiind aici q mine,tocmai de aceea pt mine faptul k nu fac lucruri pe kre l fac toti adolescentii de varsta mea nu ma deranjeaza,deoarece el nu e aici cu mine.Probabil ca voi deveni altfel,mai extrovertita(cu siguranta) cand el va reveni in tara,dar am o teama,o retinere,desi suna ciudat pt k parintii mei nu imi interzic sa am un prieten,chiar ma indeamna,nu imi interzic sa ies,dar eu ii vad nush ingrijorati,ca li se pare ciudat nush dak ies 2 zile la rand in orash sau lucruri de gen,poate e in inchipuirea mea,dar ma framanta aceste ganduri..Traim intr-o societate f greu de inteles,de acceptat,iar tentatiile sunt foarte mari,insa eu sunt o fata consider eu cu,capul pe umeri,kre isi iubeste si respecta parintii si nu o pustoaica kre zike”aa vai c proasta e mama k nu ma lasat sa ma duc acolo q nush cine sa ma dau in spectacol ca doar suntem smecheri daca ne imbatam:-j” sau “vaii ce parinti prosti am ca nu ma lasa sa fumez desi am 13 ani” cazuri f des intalnite in societatea actuala..eu cred ca parintii fac totul pt binele nostru nu doar de dragul de avea dispute cu noi..Se zice ca de la varsta de 18 ani fiecare are dreptul de a-si deci singur soarta,asa si este(legal) dar eu nu sunt pe principiul aa gata am facut 18 ani plec de acasa,fac ce ma taie capu si uit cine m-a crescut si iubit mai mult dct oricine ma va iubi vreodata,cine poate nu a mancat ca sa imi dea mie,s-au cei kre au facut eforturi imense sa fiu un copil mandru de parintii lui,eu insa vreau sa fac in asa fel incat parintii mei sa fie mandri de mine,de ceea ce sunt,sa aibe incredere in mine ca oriunde m-as afla mereu o sa stiu ce e mai bine in primul rand pt mine,si ca o sa stiu intotdeuna ca pt ei orice rau pe care mi-l fac eu mie,e de fapt cel mai mare rau al lor..Poate sunt inchipuiri de ale mele,sau poate dorinta de a avea o relatie buna cu parintii mei si de aqm inainte e mai mare dct ar trebui ,iar asta ma face sa imi fac griji poate inexistente..Sentimentele mele de acum sunt ciudate chiar si pt mine,uneori nu ma inteleg nici eu pe mine,dar sper ca voi o sa reusiti sa ma ajutati cu un sfat..si sa stiti k nu sun tuna din pustoaicele de astazi kre fumeaza sau beau doar pt ca ele se cred”importante” sau sa zica lumea ca mama ce smechera e aia ca a facut asa,desi sunt tanara am alte principii de viata,si q siguranta si prietenul meu a avut un cuvant f important de spus in ceea ce priveste omul care am devenit astazi..

Da..poate ca e firesc ceea ce simt,dar in acelasi timp eu simt ca e ciudat,pt k propriu zis nimeni nu imi interzice nimic,ci simt k m protejeaza mult prea mult,desi nu zic"nu fa aia",eu simt ca ei simt altcva,ciudat ma simt..:|lucru pe care nu il faceau nici cand aveam 13 ani,chiar deloc..pur si simplu m-am schimbat f mult,din cauza situatiei in care ma aflu cu prietenul meu,asta pt k,qm ai zis si tu il iubesc si am faqt un mic mai mare compromis care sper sa dea roade.ms d raspuns:*

Da..poate ca e firesc ceea ce simt,dar in acelasi timp eu simt ca e ciudat,pt k propriu zis nimeni nu imi interzice nimic,ci simt k m protejeaza mult prea mult,desi nu zic"nu fa aia",eu simt ca ei simt altcva,ciudat ma simt..:|lucru pe care nu il faceau nici cand aveam 13 ani,chiar deloc..pur si simplu m-am schimbat f mult,din cauza situatiei in care ma aflu cu prietenul meu,asta pt k,qm ai zis si tu il iubesc si am faqt un mic mai mare compromis care sper sa dea roade.ms d raspuns:*

Da..mai ies din cand in cand,adik nu stau chiar non stop inchisa in casa,nu ar fi firesc cred,doar ca m-am schimbat f mult de cand pr meu a plecat si uneori meditez si realizez ca trece viata pe langa mine,dar apoi revin la aceleasi sentimente..Nu stiu de ce am capatat o atat de mare nesiguranta,si teama poate chiar fara motiv,asta poate pt ca am alte principii de viata dct fetele din ziua de azi,care isi distrug viata de la varste f fragede..Sa speram ca voi reusi sa trec si peste asta si sa redevin ce am fost candva:P

Nu-i neaparat sa redevii ce ai fost, ci pur si simplu sa evoluezi. In gandire, maturitate...poti sa spui ca la 13 ani erai la fel ca la 7? Nu.

Si eu am trecut printr-o situatie ca a ta.In clasa a 9 a am inceput sa fiu cu un baiat cu 8 ani mai mare,la inceput nu a prea tinut,el fiind plecat in strainatate si venind in tara numai de sarbatori,concedii,ocazii..Desi imi placea foarte mult de el si il apreciam pt felul cum gandea spuneam ca nu are cum sa tina o relatie la distanta atata timp...minim 4 ani pana imi termnam liceul..dar vroiam si facultate(parinti mei nici nu se gandeau sa nu o fac)...Pe acest motiv am fost despartiti un timp de un an si ceva.Am incercat sa fiu cu alti baieti dar nu puteam,nici unul nu era ca"el" nu stiu de ce?.El in tot acest timp ma iubea si incerca sa fim impreuna.Cand eram clasa a 10 a,de Craciun,am acceptat sa fim din nou impreuna(cu gandul sa nu fiu singura de sarbatori iar dupa ce pleaca clar ne vom desparti din nou).Sa ii demonstrez ca nu are cum sa tina,sa se convinga ca am incercat si nu a mers.Nu a fost asa, se comporta foarte frumos cu mine si efectiv nu am avut motiv sa ma despart de el.Ma suna foarte des imi spunea ca ma iubeste si vrea o relatie serioasa,la inceput imi venea sa rad pt ca nu il credeam(ziceam in gandul meu toti zic asa pana cedezi) apoi am inceput sa tin tot mai mult la el si sa am incredere in el.Am avut o relatie la distanta 2 ani si jumatate in care ma consolam cu momentele frumoase pe care le petreceam impreuna cand ne intalneam.Si eu ma intrebam oare merita? Ma simteam asa diferita fata de celelalte fete,cum spui tu si uite ca da a meritat.Chiar daca la mine totul a inceput"in gluma" acum am o casnicie frumoasa si fac facultatea la id,sunt foarte fericita,nu mi-as inlocui sotul cu nici un barbat din lume si daca ar fi sa ma-i trec o data prin experienta asa la fel as face.Stai linistita nu o sa ramai introvertita asa am fost si eu acum ies peste tot cu sotul,la munte, mare,discoteca,mol,etc(Nu ai nici o problema doar ca nu iti place sa iesi fara el).Facem toate lucrurile pe care la fac cei de varsta noastra numai ca suntem mai mult timp impreuna si avem un pic mai multe responsabilitati fiind casatoriti si singuri la casa noasta,de bani nostri.Nu se ocupa mama si tata de servici, facturi,mancare curat si ce trebuie facut...da oricum e frumos...weekendurile nu se prea petrecem acasa.In timpul saptamani responsabilitati, in weekenduri recuperam distractia pierduta in timpul cat nu am fost impreuna.

Bravo buey,sper sa fie sincera postarea ta.
Ar fii o palma pentru toti cei ce nu cred in dragoste la distanta.Nu de alta dar eu chiar ma aflu intr-o situatie asemanatoare.
Inca o data,felicitari pentru postare si sa fiti fericiti ca SE POATE