Se poate prietenie normala dupa un refuz?

Mi-a placut o colega. Ne-am tachinat noi asa ceva timp. Ne-am mai certat, ne-am mai impacat. La scoala stateam destul de mult unul prin preajma altuia, vorbeam cam in fiecare seara pe messenger. Si prin ore prin mesaje. Am mai stat si in banca. N-am avut niciodata o relatie mai sus de prietei ceva mai buni. Am batut si eu apropouri, a batut si ea apropuri. Intr-o zi ne-am certat in modul ala serios. N-am vorbit 2-3 saptamani. Ne-am impacat. Era iar cam ca inainte. I-am spus ca imi place de ea si bla bla bla. M-a refuzat, cu o replica frumoasa, dar m-a refuzat. Am stabilit atunci ca ramanem prieteni ca pana atunci. Adica ea mi-a spus imediat dupa ca spera ca asta sa nu afecteze prietenia noastra. I-am spus ca ramanem prieteni. Am trecut peste refuz. Problema e ca uneori avem un fel de pauze. Adica uneori abia daca ne spunem doua cuvinte pe saptamana. Uneori imi raspunde aiurea. Alteori e ca inainte. Doar ca fazele alea cand nu-mi raspunde ma fac ca uneori nici sa nu incerc sa vorbesc cu ea. Inainte vorbea mult cu mine cand era trista, mi-a spus de multe ori "multumesc pentru ca m-ai ascultat". Acum a trecut printr-un moment trist, si pur si simplu cu o zi inainte a fost un moment din ala in care parca mi-ar spune "dispari dracu" si nu i-am zis nimic. La scoala o oocoleam, pe mess nu prea a stat datorita situatiei, dar cred ca si acolo as fi ocolit-o. Nici macar n-am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-am dat seama pe alte cai. Nici ea nu mi-a zis nimic. E prima data cand chiar vreau sa evoluez spre prietenie foarte buna dintr-un refuz si ma intreb daca e posibil. Dati-va cu parerea

Atat timp cat ea te-a refuzat si continua sa o faca trebuie sa iti dai seama ca vede in tine maxim "cel mai bun prieten"...Parerea mea este ca nu poti fii decat un simplu prieten alaturi de o persoana care te atrage atat de mult ...Mai bine simple cunostinte

Ideea e ca nu ma mai atrage in felul ala. Doar ca e genul de persoana cu care imi place sa fiu prieten:P Si nu neaparat ma respinge. Ci doar avem momente in care dam impresia ca ne-am ocoli unul pe altul. Adica inainte sa-mi placa de ea o vedeam doar ca pe o prietena. Si vreau sa pastrez situatia aia.

Mi-a placut o colega. Ne-am tachinat noi asa ceva timp. Ne-am mai certat, ne-am mai impacat. La scoala stateam destul de mult unul prin preajma altuia, vorbeam cam in fiecare seara pe messenger. Si prin ore prin mesaje. Am mai stat si in banca. N-am avut niciodata o relatie mai sus de prietei ceva mai buni. Am batut si eu apropouri, a batut si ea apropuri. Intr-o zi ne-am certat in modul ala serios. N-am vorbit 2-3 saptamani. Ne-am impacat. Era iar cam ca inainte. I-am spus ca imi place de ea si bla bla bla. M-a refuzat, cu o replica frumoasa, dar m-a refuzat. Am stabilit atunci ca ramanem prieteni ca pana atunci. Adica ea mi-a spus imediat dupa ca spera ca asta sa nu afecteze prietenia noastra. I-am spus ca ramanem prieteni. Am trecut peste refuz. Problema e ca uneori avem un fel de pauze. Adica uneori abia daca ne spunem doua cuvinte pe saptamana. Uneori imi raspunde aiurea. Alteori e ca inainte. Doar ca fazele alea cand nu-mi raspunde ma fac ca uneori nici sa nu incerc sa vorbesc cu ea. Inainte vorbea mult cu mine cand era trista, mi-a spus de multe ori "multumesc pentru ca m-ai ascultat". Acum a trecut printr-un moment trist, si pur si simplu cu o zi inainte a fost un moment din ala in care parca mi-ar spune "dispari dracu" si nu i-am zis nimic. La scoala o oocoleam, pe mess nu prea a stat datorita situatiei, dar cred ca si acolo as fi ocolit-o. Nici macar n-am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-am dat seama pe alte cai. Nici ea nu mi-a zis nimic. E prima data cand chiar vreau sa evoluez spre prietenie foarte buna dintr-un refuz si ma intreb daca e posibil. Dati-va cu parerea

t0, t1 ca la fizica

Si ma gandesc, ca fata, oare nu-si zice "asta sigur ramane prieten cu mine pentru ca ma place"?

Se poate spune ca suntem sau cel putin am fost prieteni intimi. E frumos si normal cand ambii parteneri simt ceva.

nu stiu ce si-o zice fata din descrierea ta, dar da-mi voie sa-ti zic ce gandesc eu dupa ce-am mai crescut si eu in minte, in ultimii 5,6, si ceva ani: asta, sigur, ramane prieten cu mine 10% pt. ca ma apreciaza ca om, 90% pt. asteapta proxima ocazie cand cel in favoarea caruia a fost refuzat, calca-n strachini iar, pt. a avea satisfactia de-a fi intro lumina ultra-super-extra favorabila. asta-i natura umana.

Era singura si e singura.

Ba as refuza-o si pe aia

:-?Ziceam ca ma gandeam la cearta aia pentru ca mi-a zis cum ca din cauza aia nu ar mai tine la mine. Era ceva mai 'dramatic' asa, dar nu tin minte.
Inteleg aia. Ziceam ca eu refuz pe toata lumea si cand nu port pe nimeni in sufletDaca nu o refuz o sa sufere nu?

:
Inteleg aia. Ziceam ca eu refuz pe toata lumea si cand nu port pe nimeni in sufletDaca nu o refuz o sa sufere nu?

Mi-a placut o colega. Ne-am tachinat noi asa ceva timp. Ne-am mai certat, ne-am mai impacat. La scoala stateam destul de mult unul prin preajma altuia, vorbeam cam in fiecare seara pe messenger. Si prin ore prin mesaje. Am mai stat si in banca. N-am avut niciodata o relatie mai sus de prietei ceva mai buni. Am batut si eu apropouri, a batut si ea apropuri. Intr-o zi ne-am certat in modul ala serios. N-am vorbit 2-3 saptamani. Ne-am impacat. Era iar cam ca inainte. I-am spus ca imi place de ea si bla bla bla. M-a refuzat, cu o replica frumoasa, dar m-a refuzat. Am stabilit atunci ca ramanem prieteni ca pana atunci. Adica ea mi-a spus imediat dupa ca spera ca asta sa nu afecteze prietenia noastra. I-am spus ca ramanem prieteni. Am trecut peste refuz. Problema e ca uneori avem un fel de pauze. Adica uneori abia daca ne spunem doua cuvinte pe saptamana. Uneori imi raspunde aiurea. Alteori e ca inainte. Doar ca fazele alea cand nu-mi raspunde ma fac ca uneori nici sa nu incerc sa vorbesc cu ea. Inainte vorbea mult cu mine cand era trista, mi-a spus de multe ori "multumesc pentru ca m-ai ascultat". Acum a trecut printr-un moment trist, si pur si simplu cu o zi inainte a fost un moment din ala in care parca mi-ar spune "dispari dracu" si nu i-am zis nimic. La scoala o oocoleam, pe mess nu prea a stat datorita situatiei, dar cred ca si acolo as fi ocolit-o. Nici macar n-am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-am dat seama pe alte cai. Nici ea nu mi-a zis nimic. E prima data cand chiar vreau sa evoluez spre prietenie foarte buna dintr-un refuz si ma intreb daca e posibil. Dati-va cu parerea

nu stiu ce si-o zice fata din descrierea ta, dar da-mi voie sa-ti zic ce gandesc eu dupa ce-am mai crescut si eu in minte, in ultimii 5,6, si ceva ani: asta, sigur, ramane prieten cu mine 10% pt. ca ma apreciaza ca om, 90% pt. asteapta proxima ocazie cand cel in favoarea caruia a fost refuzat, calca-n strachini iar, pt. a avea satisfactia de-a fi intro lumina ultra-super-extra favorabila. asta-i natura umana.

Eu sunt fata si am fost refuzata, tot delicat, de un baiat, care la sfarsitul discutiei mi-a spus sa-l consider mai bine prieten. Nu cred nici in ziua de azi ca vorbea serios.