Cum ne gasim partenerul potrivit?

ce parere aveti?este mai bine sa va concentrati cautarile asupra unei persoane care va intra an gratii?,sau sa mergeti din floare an floare pana dati de ea!eu am sarit asa si ancolo si e naspa.stiu tot si nu mai am ce descoperi.acu am ajuns la concluzia ca nu tre.sa ma mai leg la cap.sa nu aud de fier pe deget.ce ati raspunde?....

ce parere aveti?este mai bine sa va concentrati cautarile asupra unei persoane care va intra an gratii?,sau sa mergeti din floare an floare pana dati de ea!eu am sarit asa si ancolo si e naspa.stiu tot si nu mai am ce descoperi.acu am ajuns la concluzia ca nu tre.sa ma mai leg la cap.sa nu aud de fier pe deget.ce ati raspunde?....

Mie imi place sa cred ca undeva exista un suflet pereche, o jumatate a fiecaruia, oricat de idealista as putea parea. In mitologia greaca se spune ca oamenii aveau initial doua capete si patru maini, numai ca intr-o zi i-au suparat pe zei care i-au injumatatit (si pe aceasta cale s-a dublat si populatia), si din acest motiv suntem sortiti sa sa ne cautam in permanenta partea lipsa, jumatatea. Nu sunt adepta "saritului din floare in floare", dar cred ca n-ar trebui sa renuntam sa cautam marea iubire, sa ne oprim atunci cand avem convingerea ca am gasit-o..

si sa incercam pe cat posibil sa nu ne mintim singuri cand avem indoieli ca nu e chiar jumatatea, sau nici macar sfertul

Imi place sa mai sper ca asa este, desi realitatea..... are grija sa ne bombardeze cu deziluzii (dintre toate cuplurile pe care le cunosc, unul singur este fericit si are o vechime mai mare de doi ani, restul... se fac si desfac intr-o veselie!)



Uneori ne inselam, ni se pare ca ne-am gasit jumatatea, dar dupa un timp constatam ca nu este nici zecimea, insa facem prostia sa lasam sentimentul sa domine ratiunea si ne imaginam (nimic mai fals! ) ca persoana se poate schimba in bine, ii acordam o sansa, doua, trei, o mie si, cand vedem ca ne-am amagit singuri, abandonam relatia, suferim si ne inchidem in noi insine mult timp, incapabili de a mai simti ceva pentru altcineva, pierzand pentru o vreme dorinta de a mai cauta, speranta de a mai gasi acel suflet-pereche care ne este (pre)destinat.

Imi place sa mai sper ca asa este, desi realitatea..... are grija sa ne bombardeze cu deziluzii (dintre toate cuplurile pe care le cunosc, unul singur este fericit si are o vechime mai mare de doi ani, restul... se fac si desfac intr-o veselie!)



Uneori ne inselam, ni se pare ca ne-am gasit jumatatea, dar dupa un timp constatam ca nu este nici zecimea, insa facem prostia sa lasam sentimentul sa domine ratiunea si ne imaginam (nimic mai fals! ) ca persoana se poate schimba in bine, ii acordam o sansa, doua, trei, o mie si, cand vedem ca ne-am amagit singuri, abandonam relatia, suferim si ne inchidem in noi insine mult timp, incapabili de a mai simti ceva pentru altcineva, pierzand pentru o vreme dorinta de a mai cauta, speranta de a mai gasi acel suflet-pereche care ne este (pre)destinat.

Trebuie sa-ti dau dreptate, din pacate sunt tot mai putine cupluri cu adevarat fericite. Cunosc cazuri cand cei doi mai formeaza inca un cuplu numai pentru ca au in spate un anumit numar de ani, un trecut comun si cam atat. Obisnuinta ajunge sa se transforme in indiferenta si povestea de iubire devine un pact, o forma de convenienta, din care cred ei, ca au de castigat, fiind mai simplu si mai comod asa. Pe de alta parte, sunt si cupluri care se despart la primul hop, la primul obstacol, si aleg sa mearga pe drumuri diferite, fiindca, zic ei, asa e mai bine pentru amandoi. E mai simplu asa decat sa lupti, sau sa recunosti ca nu mai ai puterea, curajul sau pur si simplu nu mai vrei sa mergi mai departe.
Sa fii dezamagit de cel pe care-l iubeai cu toata fiinta sperand ca poti schimba ceva, ca poti face lucrurile sa mearga, e cumplit, e adevarat, dar asta n-ar trebui sa ne deziluzioneze sa ne faca sa credem ca nu mai are rost sa ne cautam jumatatea, caci ar fi pacat ca din cauza unui esec s-o lasam sa ne scape printre degete cand o gasim...

Buna! Sunt Doru, un om de 33 ani ani cu usoare deficiente fizice si ma lupt sa fiu acceptat de o fata cu suflet mare care sa aiba rabdare sa imi descopere sufletul si intentiile. Ma lupt sa gasesc pe cineva pt o relatie foarte serioasa. Numai bine tuturor.

Buna! Sunt Doru, un om de 33 ani ani cu usoare deficiente fizice si ma lupt sa fiu acceptat de o fata cu suflet mare care sa aiba rabdare sa imi descopere sufletul si intentiile. Ma lupt sa gasesc pe cineva pt o relatie foarte serioasa. Numai bine tuturor.

ce parere aveti?este mai bine sa va concentrati cautarile asupra unei persoane care va intra an gratii?,sau sa mergeti din floare an floare pana dati de ea!eu am sarit asa si ancolo si e naspa.stiu tot si nu mai am ce descoperi.acu am ajuns la concluzia ca nu tre.sa ma mai leg la cap.sa nu aud de fier pe deget.ce ati raspunde?....

Foarte greu de raspuns la intrebarea ta pentru ca are o groaza de variabile.
In primul rand ideea de baza este ca persoana ideala trebuie sa aibe niste comatibilitati cu tine,adica sa aveti aceleasi trasaturi fizice/psihice...apoi sa tineti unu la altul cu adevarat.

Sustin ca o persoana potrivita(cu adevarat) trebuie sa nu fie o obsesie o durere ci o dragoste pura plina de fericire(implinire si lejeritate psihica absoluta care nici un lucru nu-l poate implini).

In the reality nu am vazut cupluri ...nici macar 60% potrivite deoarece tot au o retragere,tendinta de inselaciune,gelozie,certuri etc.(intoarce capul fata la un baiat mai aratos sau baiatul la o femeie mai faina)....si etc...cred ca v-ati prins...

In concluzie este ceva extrem de rar...aproape niciodata nu putem gasi un partener cu adevarat potricit deoarece acesta poate fi in celalat colt al lumii..

Ai dreptate, chiar sunt o droaie de variabile in ecuatia asta

Si eu care credeam ca trebuie doar sa fie "cult, inteligent, cu facultate".

ce parere aveti?este mai bine sa va concentrati cautarile asupra unei persoane care va intra an gratii?,sau sa mergeti din floare an floare pana dati de ea!eu am sarit asa si ancolo si e naspa.stiu tot si nu mai am ce descoperi.acu am ajuns la concluzia ca nu tre.sa ma mai leg la cap.sa nu aud de fier pe deget.ce ati raspunde?....