Foarte foarte timid :(

Salut. Ma numesc Claudiu si am 17 ani. Am cateva probleme destul de mari si nu prea stiu cum sa trec peste ele

Dintotdeauna am fost o persoana foarte introvertita si timida. Nu aveam curaj sa spun ca nu vreau sa fac un anumit lucru sau sa refuz pe cineva si mereu am incercat sa le fac pe plac absolut tuturor.

Credeam ca daca voi fi un om bun, voi primi si eu bine in schimb dar nu a fost deloc asa.

La scoala eram foarte foarte stresat inca din prima zi de clasa I. Imi era foarte frica sa nu se supere profesoara pe mine sau parintii. Primeam foarte foarte multe teme de facut si stateam pana tarziu sa le fac, uneeori pana la 12. O uram pe invatatoarea mea pentru ca ea avea mari pretentii de la mine deoarece eram cel mai bun din clasa si pentru ca ma trimitea la multe concursuri si se supara daca nu faceam bine. Celorlalti copii nu le spunea nimic.

Parintii mei mereu au avut pretentii foarte mari de la mine in tot ceea ce faceam eu si eu mereu am incercat sa le fac pe plac ca sa nu se supere.M-au inscris la tenis sa fac un sport de performanta.Acolo ma simteam la fel de stresat ca si la scoala. Mereu ma certa daca i se parea ca nu joc bine, iar antrenorul ma certa si el sa arate ca vrea sa ma invete. Cand nu era tata uneori anternorul ma lovea si ma injura de fata cu alti copii si parinti, iar eu stateam si pur si simplu nu faceam nimic. Imi venea sa explodez dar niciodata nu am aratat ca sunt neumultumit.Pe la 12 junsesem sa ma masturbez ca sa pot sa ma linistesc. Credeam ca e un lucru ingrozitor dar nu puteam sa ma controlez pentru ca era singurul lucru care ma mai linistea. Ma simteam extrem de vinovat si era ingrozitor. Credeam ca fac un lucru groaznic si ca sunt o persoana oribila din cauza asta, dar cam intotdeauna m-am simtit fara valoare si simteam ca niciodata nu sunt destul de bun pentru ceilalti.

Cand aveam 14 ani m-am imbolnavit destul de rau. Am avut bronsita cateva luni de zile. Ma simteam foarte rau si dormeam foarte greu. Aveam si cearcane foarte mari. Colegii de clasa imi spuneau ca am o fata de mort. Si profesorii stiau ca ma simteam rau dar in continuare trageau de mine sa invat si sa merg la concursuri. M-am calificat la olimpiada nationala de chimie de la Oradea. Dupa ce m-am calificat a inceput chinul. In fiecare zi stateam 5-6 ore in laboratorul de chimie facand probleme. Profesoara nu prea statea cu mine, imi spunea din ce culegeri sa lucrez si venea sa verifice cat am lucrat. Imi venea sa mor. Simteam ca nu mai pot sa suport, dar cu toate astea nu ziceam nimic, iar daca parintii ma vedeau suparat ma certau si ei.

Am inceput sa ii urasc pe profesori, foarte tare si pe colegii mei. Mi-am dat seama ca celorlalti nu le pasa de ce spun profesorii. A trecut repede clasa a noua, si tot ce am facut a fost sa stau la calculator si sa invat din cand in cand. In fiecare zi imi venea sa plang si uneori plangeam ca nu am si eu o viata normala si ca nu am avut nicioda o prietena si credeam ca nu voi avea niciodata. In vacanta dintre a 9-a si a 10-a am inceput sa ies cu colegii, dar nu ieseau prea des din cauza problemelor de sanatate.

Nu vreau sa dau examenele alea, nu vreau sa trec prin liceu fara sa simt altceva decat suferinta. In fiecare zi ma doare capul, gatul, tusesc si imi e frica sa nu ma imbolnavesc. Am luat tone de pastile pentru tuse, imunitate, pentru dureri de cap dar absolut nimic nu are efect.

Ma simt neputinios si mereu sunt foarte obosit. Dupa ce vin de la scoala nu mai pot face absolut si stau in pat mereu si de multe ori incep sa plang spunandu-mi ca nu pot face nimic pentru a ma schimba si a avea o viata normala pe care sa o traiesc pentru mine.

Am inceput sa cred ca problemele mele de sanatate se datoreaza in mare parte psihicului si modului cum am trait pana acum. As vrea sa scap de gandurile astea pe care le am dar ma urmaresc mereu. As vrea sa fiu un copil ca toti ceilalti, sa fiu sanatos si fericit. As vrea si eu sa am o prietena dar sunt foarte foarte timid si nu stiu cum sa ma apropii de o fata. Nu stiu ce sa ii zic, despre ce sa vorbesc. Ma rusinez imediat cand vad o fata care imi place si ma feresc de ea. Niciodata nu am sarutat o fata si nu am fost la o intalnire. Colegii mei rad de mine ca nu am avut niciodata o prietena si ma simt si eu foarte prost pentru ca am 17 ani si vreau sa simt ca iubesc pe cineva si sa simt ca si acea persoana nu ma iubeste pe mine, dar am fost invatat ca adolescentii nu simt dragoste, ca asta e mare prostie si ca e un pacat, dar vreau si eu sa ma indragostesc cat sunt adolescent , nu la 30 de ani asa cum cred altii ca e "moral" pentru ca atunci e vorba despre bani, serviciu si responsabilitate si alte prostii de care eu nu mai vreau sa aduc niciodata. Eu cred ca cea mai frumoasa dragoste este in adolescenta si vreau si eu sa o simt.Ma chinuie gandul ca atunci cand eram sanatos si puteam sa imi traiesc viata cum vreau eu nu am facut-o, am trait cum au zis altii. Acum cand imi doresc sa fiu altfel, nu mai pot. Mi s-a bagat in cap sa fiu un copil cuminte, ascultator, supus, sa nu fumez, sa nu beu sa invat mult. Nu pot sa inteleg cum de colegii mei care fumeaza, bea si isi petrec noptile in cluburi sunt mult mai sanatosi ca mine.

Incerc sa ma schimb dar imi este destul de greu. Stiti cum as putea sa scap de timiditatea asta?

Salut. Ma numesc Claudiu si am 17 ani. Am cateva probleme destul de mari si nu prea stiu cum sa trec peste ele

Dintotdeauna am fost o persoana foarte introvertita si timida. Nu aveam curaj sa spun ca nu vreau sa fac un anumit lucru sau sa refuz pe cineva si mereu am incercat sa le fac pe plac absolut tuturor.

Credeam ca daca voi fi un om bun, voi primi si eu bine in schimb dar nu a fost deloc asa.

La scoala eram foarte foarte stresat inca din prima zi de clasa I. Imi era foarte frica sa nu se supere profesoara pe mine sau parintii. Primeam foarte foarte multe teme de facut si stateam pana tarziu sa le fac, uneeori pana la 12. O uram pe invatatoarea mea pentru ca ea avea mari pretentii de la mine deoarece eram cel mai bun din clasa si pentru ca ma trimitea la multe concursuri si se supara daca nu faceam bine. Celorlalti copii nu le spunea nimic.

Parintii mei mereu au avut pretentii foarte mari de la mine in tot ceea ce faceam eu si eu mereu am incercat sa le fac pe plac ca sa nu se supere.M-au inscris la tenis sa fac un sport de performanta.Acolo ma simteam la fel de stresat ca si la scoala. Mereu ma certa daca i se parea ca nu joc bine, iar antrenorul ma certa si el sa arate ca vrea sa ma invete. Cand nu era tata uneori anternorul ma lovea si ma injura de fata cu alti copii si parinti, iar eu stateam si pur si simplu nu faceam nimic. Imi venea sa explodez dar niciodata nu am aratat ca sunt neumultumit.Pe la 12 junsesem sa ma masturbez ca sa pot sa ma linistesc. Credeam ca e un lucru ingrozitor dar nu puteam sa ma controlez pentru ca era singurul lucru care ma mai linistea. Ma simteam extrem de vinovat si era ingrozitor. Credeam ca fac un lucru groaznic si ca sunt o persoana oribila din cauza asta, dar cam intotdeauna m-am simtit fara valoare si simteam ca niciodata nu sunt destul de bun pentru ceilalti.

Cand aveam 14 ani m-am imbolnavit destul de rau. Am avut bronsita cateva luni de zile. Ma simteam foarte rau si dormeam foarte greu. Aveam si cearcane foarte mari. Colegii de clasa imi spuneau ca am o fata de mort. Si profesorii stiau ca ma simteam rau dar in continuare trageau de mine sa invat si sa merg la concursuri. M-am calificat la olimpiada nationala de chimie de la Oradea. Dupa ce m-am calificat a inceput chinul. In fiecare zi stateam 5-6 ore in laboratorul de chimie facand probleme. Profesoara nu prea statea cu mine, imi spunea din ce culegeri sa lucrez si venea sa verifice cat am lucrat. Imi venea sa mor. Simteam ca nu mai pot sa suport, dar cu toate astea nu ziceam nimic, iar daca parintii ma vedeau suparat ma certau si ei.

Am inceput sa ii urasc pe profesori, foarte tare si pe colegii mei. Mi-am dat seama ca celorlalti nu le pasa de ce spun profesorii. A trecut repede clasa a noua, si tot ce am facut a fost sa stau la calculator si sa invat din cand in cand. In fiecare zi imi venea sa plang si uneori plangeam ca nu am si eu o viata normala si ca nu am avut nicioda o prietena si credeam ca nu voi avea niciodata. In vacanta dintre a 9-a si a 10-a am inceput sa ies cu colegii, dar nu ieseau prea des din cauza problemelor de sanatate.

Nu vreau sa dau examenele alea, nu vreau sa trec prin liceu fara sa simt altceva decat suferinta. In fiecare zi ma doare capul, gatul, tusesc si imi e frica sa nu ma imbolnavesc. Am luat tone de pastile pentru tuse, imunitate, pentru dureri de cap dar absolut nimic nu are efect.

Ma simt neputinios si mereu sunt foarte obosit. Dupa ce vin de la scoala nu mai pot face absolut si stau in pat mereu si de multe ori incep sa plang spunandu-mi ca nu pot face nimic pentru a ma schimba si a avea o viata normala pe care sa o traiesc pentru mine.

Am inceput sa cred ca problemele mele de sanatate se datoreaza in mare parte psihicului si modului cum am trait pana acum. As vrea sa scap de gandurile astea pe care le am dar ma urmaresc mereu. As vrea sa fiu un copil ca toti ceilalti, sa fiu sanatos si fericit. As vrea si eu sa am o prietena dar sunt foarte foarte timid si nu stiu cum sa ma apropii de o fata. Nu stiu ce sa ii zic, despre ce sa vorbesc. Ma rusinez imediat cand vad o fata care imi place si ma feresc de ea. Niciodata nu am sarutat o fata si nu am fost la o intalnire. Colegii mei rad de mine ca nu am avut niciodata o prietena si ma simt si eu foarte prost pentru ca am 17 ani si vreau sa simt ca iubesc pe cineva si sa simt ca si acea persoana nu ma iubeste pe mine, dar am fost invatat ca adolescentii nu simt dragoste, ca asta e mare prostie si ca e un pacat, dar vreau si eu sa ma indragostesc cat sunt adolescent , nu la 30 de ani asa cum cred altii ca e "moral" pentru ca atunci e vorba despre bani, serviciu si responsabilitate si alte prostii de care eu nu mai vreau sa aduc niciodata. Eu cred ca cea mai frumoasa dragoste este in adolescenta si vreau si eu sa o simt.Ma chinuie gandul ca atunci cand eram sanatos si puteam sa imi traiesc viata cum vreau eu nu am facut-o, am trait cum au zis altii. Acum cand imi doresc sa fiu altfel, nu mai pot. Mi s-a bagat in cap sa fiu un copil cuminte, ascultator, supus, sa nu fumez, sa nu beu sa invat mult. Nu pot sa inteleg cum de colegii mei care fumeaza, bea si isi petrec noptile in cluburi sunt mult mai sanatosi ca mine.

Incerc sa ma schimb dar imi este destul de greu. Stiti cum as putea sa scap de timiditatea asta?

In primul si in primul rand iti recomand un set de analize sa vezi daca problemele tale de sanatate sunt reale sau nu. Dupa care te sfatuiesc sa mergi si la un psiholog. Te vor ajuta destul de mult sfaturile lui.
Apoi... sa stii ca n-are rost sa-i urasti pe profesori. Nu merita. Au tras de tine cat au putut ca sa aiba si ei cu ce se lauda. Pana la urma nu esti obligat sa participi la toate concursurile si olimpiadele ca sa le faci lor pe plac. Dar pentru a spune "nu" ai nevoie de ceva mai mult curaj decat pana acum. Ai zis ca inveti bine. Nu-ti bate joc nici de asta. Gandeste-te bine ce facultate vrei sa faci si fa performanta in domeniul respectiv si poti sa participi la cate concursuri si olimpiade vrei. Restul materiilor, lasa-le mai usor. Nu te mai consuma atat de mult. Iti vor spune profesorii ca te-ai prostit, dar nu-i lua in seama. Viata nu inseamna numai scoala si invatat.
Cat despre timiditatea de care vorbesti...cred ca ea provine mai degraba din dorinta ta de a le face celorlalti pe plac. Nu cred ca asta este o problema reala, ci una mai mult imaginara.
Renunta sa faci mereu ceea ce vor altii, incearca sa fii un pic egoist si sa faci ceea ce iti doresti tu. Pentru asta iti trebuie curaj sa renunti la tot ceea ce nu te caracterizeaza si nu-ti face placere si mai ales sa gasesti curajul sa-i infrunti frumos pe cei care vor sa te determine sa faci ceea ce vor ei.
Pana la urma, o noua viata incepe cu o hotarare pe care trebuie s-o sustii continuu. Nimeni nu-ti va vrea binele, nici macar parintii care, majoritatea, traiesc cu iluzia ca ei stiu ce este cel mai bine pentru copiii lor. Din pacate, se inseala din ce in ce mai des in ultima vreme. TU stii ce este cel mai bine pentru tine, dar sa stii ca un sfat de la parinti iti va fi util in unele cazuri.
Fii barbat. Si sa-ti cumperi multe oua ca vei avea nevoie.

La dragoste iti recomand sa te gandesti abia dupa ce iti vei fi rezolvat macar o parte din probleme. Singurul lucru care-ti lipseste este sa te indragostesti de o fata si ea sa-si bata joc de tine.

Fac analize o data la 3-4 luni. Alalize la sange, exudate faringiene, radiografii, tomografii(astea mai rar), etc. Nu imi ies foarte bine, dar nici foarte rau. Problema e ca am uneori si o stare subfebrila (37.2-37.4) si asta nu stiu de la ce este. Nici doctorii nu stiu de la ce e. Unii zic doar asa ca sa nu recunoasca ca habar n-au. Oricum nu am intalnit doi doctori care sa fie de acord in privinta problemelor mele. Unii spun ca ar putea sa fie pe fond psihic, altii ca nu. Unii zic ca imi trebuie pastile toata viata, altii spun sa le arunc. Nu stiu ce sa cred. Mai mult ma da peste cap toata chestia asta. O sa incerc sa vorbesc si cu psihologul scolii.

Mi-am dat seama ca singura persoana care stie ce e cel mai bine pentru mine sunt eu si nimeni altcineva. Acum trebuie sa invat sa si aplic chestia asta. Uneori cand imi zice cineva sa fac ceva imi vine foarte greu sa refuz. Iar daca incerc sa spun nu acea persoana se enerveaaa pe mine si ma preseaza si mai tare si atunci pur si simplu tac din gura si inghit.

Despre timiditatea mea cred ca e din cauza faptului ca mereu mi s-a bagat in cap ca nu sunt destul de bun, ca nu merit sa primesc nimic, ca mereu trebuie sa muncesc sa fiu si mai bun, etc. Nu mai am deloc icredere in mine.

Am avut si eu o astfel de perioada. Adica invatam bine si mereu ma supuneam celor ce imi porunceau. Daca cineva imi zicea du-te si fa asta, asta, eu faceam fara a spune un cuvant. Apoi am incercat sa-mi fac prieteni, pentru ca practic nu aveam nici unul. Intram in conversatie, ziceam cate o gluma dar nimeni nu ma baga in seama. Peste un timp au aparut asa-zisii "prieteni", care doar profitau de mine, pentru a le face temele sau ai ajuta la teste. Toate aceste au continuat un timp destul de indelungat, pana am zis STOP. Am invatat sa spun NU categoric la ceea ce nu-mi placea, sa nu mai fac lucruri care imi spuneau ceilalti. Am invatat sa fiu "Eu". O perioada cei din clasa ma respingeau, dar apoi m-am imprietenit cu o fata, apoi cu un baiat, s.a.m.d.
Acum am prieteni, ma impac bine si cu invatatura, relatia cu colegii e destul de buna.
Un sfat: Fii tu insuti!!!

Ceea ce priveste sanatatea: iesi la aer liber, practica sportul, participa la diferite activitati si ai sa vezi ca nu vei mai avea nevoie de pastilele alea. Multa sanatate

Fac analize o data la 3-4 luni. Alalize la sange, exudate faringiene, radiografii, tomografii(astea mai rar), etc. Nu imi ies foarte bine, dar nici foarte rau. Problema e ca am uneori si o stare subfebrila (37.2-37.4) si asta nu stiu de la ce este. Nici doctorii nu stiu de la ce e. Unii zic doar asa ca sa nu recunoasca ca habar n-au. Oricum nu am intalnit doi doctori care sa fie de acord in privinta problemelor mele. Unii spun ca ar putea sa fie pe fond psihic, altii ca nu. Unii zic ca imi trebuie pastile toata viata, altii spun sa le arunc. Nu stiu ce sa cred. Mai mult ma da peste cap toata chestia asta. O sa incerc sa vorbesc si cu psihologul scolii.

Mi-am dat seama ca singura persoana care stie ce e cel mai bine pentru mine sunt eu si nimeni altcineva. Acum trebuie sa invat sa si aplic chestia asta. Uneori cand imi zice cineva sa fac ceva imi vine foarte greu sa refuz. Iar daca incerc sa spun nu acea persoana se enerveaaa pe mine si ma preseaza si mai tare si atunci pur si simplu tac din gura si inghit.

Despre timiditatea mea cred ca e din cauza faptului ca mereu mi s-a bagat in cap ca nu sunt destul de bun, ca nu merit sa primesc nimic, ca mereu trebuie sa muncesc sa fiu si mai bun, etc. Nu mai am deloc icredere in mine.

Pai el este el insusi...si nu ii merge prea bine.El vrea sa iasa in evidenta, sa se faca remarcat, sa aiba prieteni, sa iasa din situatia asta trista in care.El este o persoana timida...deci de ce sa fie el insusi?Treuie saincerce sa se schimbe, sa aiba incredere in el.

Nici eu nu mai stiu daca sunt sau nu eu insumi. Tot ce stiu e ca nu mai vreau ca lucrurile sa fie asa. Si cand eram mai mic eu mereu incercam sa fiu cum vor ceilalti, sa cred ce vor ceilalti sa cred si sa gandesc asa cum ar vrea altii. Deci nu eram eu insumi. Incercam sa ma conving casa cum sunt eu nu sunt bun si ca trebuie sa fiu cum vor altii sa fiu. Acum parca nici nu mai stiu cine sunt Vreau sa scap de sentimentul de obligatie pe care l-am avut atata timp si pe care inca il mai simt uneori.

Credeam ca daca voi gasi dragostea, o sa ma gasesc si pe mine, dar poate ca mai intai trebuie sa ma regasesc si apoi vor veni si celelalte.