Povestea mea....

am ajuns intr-un loc destul de dificil al vietii mele si simt nevoia unor sfaturi total dezinteresate.

am ajuns intr-un loc destul de dificil al vietii mele si simt nevoia unor sfaturi total dezinteresate. povestea mea e urmatoarea: eu si ea ne iubim de vre-un an jumatate. eu am 22 de ani, ea 18. tot de un an jumate eu fac naveta (prea) des acasa(eu sunt student la iasi, ea mai are un an) doar ca sa putem sta cateva ore impreuna. doar cateva ore la 2 saptamani pentru ca are un tata mult prea autoritar care ii interzice complet sa iasa din casa fara un motiv anume (exclus "merg sa ma intalnesc cu prieteni"care a facut criza de isterie cand i-a zis, ca o gluma, ca ar avea prieten, un om care si-a dat propriul fiu afara din casa pt totdeauna ot ca i-a raspuns o data in fata. si astfel ne vedem doar cand asta e la lucru. noroc de mama ei care tine mult la mine
ne potrivim perfect. si cand spun asta chiar nu exagerez. avem aceleasi gusturi in toate, aceleasi hobby'uri, vedem in acelasi mod viata, la pat nu mai zic, avem aceasi mentalitate. ea e tot ceea ce imi doresc. cateodata ma conving ca e doar un produs al imaginatiei mele pentru ca prea e EXACT tot ceea ce am dorit. avem o relatie model as zice: incredere totala unul in celalalt, orice problema care s-a ivit am rezolvat-o prin dialog si intelegere reciproca, ce mai ... nu ar trebui sa fie nici o problema .. si totusi...
de cateva ori pana acum a vrut sa ne despartim. motiv: ne potrivim prea bine si ii e prea frica de asta. ii e frica sa fie legata de cineva.(inaintea mea nu a avut nici o relatie cat de cat serioasa, doar copilarii) sunt sigur ca e din cauza lui taica-su. si am facut-o si pe ea sa constientizeze chestia asta, ca frica e sa nu ajunga din nou o sclava(psihologic vb, caci tac'su nu o pune nici macar sa ridice un deget si ii face toate poftele, doar sa stea in casa si sa invete)cand suntem impreuna nu vrea decat sa fie cu mine. nu ma lasa sa plec de langa ea nici 5 minute . cand suntem impreuna ma iubeste. cand plec la iasi incepe sa se gandeasca ca vrea sa fie singura, ca nu vrea sa isi mai complice existenta cu mine, desi tot ma iubeste. si apoi cand ma vede si cand stam impreuna uita de toate astea si nu vrea decat sa nu o parasesc niciodata.
stiu sigur ca nu se poate pune problema sa existe "altcineva" . pt ca nu poate sa ma minta , pt ca la 2 iese de la scoala si la 2 si 15 o asteapta tac'su acasa si pt ca la scoala am un agarici care imi raporteaza tot (de cand s-au legat niste taranoi de ea si nu a vrut sa imi zica am nevoie de informator). si pentru ca ma iubeste.stiti cum e cand simti ca cineva te iubeste. e in fiecare privire, in fiecare gest, in fiecare sarut.
am pus la inceput gandurile astea ale ei si pe seama varstei, pe stresul de la tac'su. le-am "tratat" de fiecare data cu cel mai mult calm si cea mai multa intelegere, a lasat-o sa plece daca asta vrea cu adevarat, dar nu a putut sa faca asta niciodata. i-am explicat ce e in sufletul meu cand o vad ca sta si plange si se gandeste daca sa iasa pe usa pt totdeauna sau nu. am riscat enorm pt ca putea sa plece si atunci nu stiu ce m-as fi facut, dar mi-am zis ca o iubesc destul incat sa o las libera daca asta vrea cu adevarat. bine ca nu a plecat.
problema e ca obosesc. ultima oara s-a intamplat week-end'ul asta si sunt acum cu nervii la pamant. abia dorm 2-3 ore pe noapte. nu pot sa ma gandesc decat ca data viitoare cand voi merge acasa daca va fi prea hotarata. daca data asta se hotaraste sa fuga plangand spre usa nu spre pieptul meu. trebuie sa va spun ca de fiecare data cand am avut aceste discutii am fost cat am putut de corect fata de ea: nu am inceput cu sanjate psihologice gen "dupa atatea impreuna" si nu i-am dat nici un fel de argumente "in favoarea mea". decizia trebuie sa fie a ei si numai a ei. am pus-o sa aleaga: ori pleci acum ori nu mai pleci din cauza asta. dar nu obtin decat un "de data asta"
ce sa fac ?
scuzati-ma daca nu am fost extraordinar de cursiv dar sunt nedormit de sambata, si asta pt ca m-a tinut astea doua nopti la ea acasa pana dimineatza sa o tin in brate cand doarme...si cum naiba sa dorm cand am la piept cel mai minunat lucru pe care l-am intalnit vreodata. cine nu ar sta treaz toata noaptea sa vada un inger dormind ?

Frumoasa poveste...E obositor prin ce treci tu, dar merita! Mai ai putina rabdare(stiu ca e greu, repet: MERITA!)
Totusi...ar fi bine sa fuga de acasa(mai ales ca e majora shi nu poate fi obligata sa ramana)> felul in acre e tratata acolo e inuman. Nici macar un caine nu are parte de asa o lipsa de libertate!
Vorbeste cu maam ei shi roag-o sa va ajut in vreun fel...
Cu ceva rabdare, se va rezolva...

nu se pune problema sa fuga de acasa. nu suntem nici unul dintre noi atat de inconstienti incat sa luam serios in considerare aceasta solutie. si eu m-am invatat cu aceasta situatie intr-un an juma', pe ea am invatat-o sa nu se mai certe cu el. mai ales ca tac'su ii indeplineste orice moft, numa sa nu iasa din casa (asta o avut o sora cu vre=o 10 ani mai mica pe care a tinut-o tot asa si aia cand a scapat la primul barbat s-a si maritat la 21 de ani numa sa scape de asta, ma mir cum de nu a invatat nimic din toata treaba asta)
oricum, de discutat, discutam despre orice. problema tocmai asta e : stim amandoi ca atunci cand discutam, problemele dispar, se convinge singura ca nu e nimic in neregula si ca e pur si simplu stupida toata situatia. dar cand nu sunt langa ea, atunci o apuca gandurile astea pe care nu si le poate nici ea explica ...
nu de rabdare duc eu lipsa, am avut rabdare pana acum, ce mi-s cateva luni pana va veni si ea la iasi. mi-e ca nu pot adormi in fiecare seara la gandul ca pana atunci va lua o hotarare "definitiva si irevocabila" in lipsa mea si va fugi de a-mi spune in fata, tocmai pt ca stie ca nu are dreptate si cand e langa mine vede asta ....
damn, greu mai e cu copiii astia
macar stiu ca merita tot efortul asta