Eternitatea intr-o zi?

Stiti filmele acelea in care ea si el, fiecare avand acasa o viata a sa, se intalnesc intamplator intr-o gara, isi impartasesc ganduri, ajung sa se cunoasca, se indragostesc unul de altul, pasiunea lor nebuneasca se consuma in cateva intalniri furate celor de acasa, pentru ca in final fiecare sa revina la viata de dinainte?

Ati avea curaj sa traiti o astfel de iubire? Scurta, dar extrem de intensa? O eternitate intr-un ceas? Atentie: nu ma refer la atractia sexuala! Ce ati simti dupa?

Stiti filmele acelea in care ea si el, fiecare avand acasa o viata a sa, se intalnesc intamplator intr-o gara, isi impartasesc ganduri, ajung sa se cunoasca, se indragostesc unul de altul, pasiunea lor nebuneasca se consuma in cateva intalniri furate celor de acasa, pentru ca in final fiecare sa revina la viata de dinainte?

Ati avea curaj sa traiti o astfel de iubire? Scurta, dar extrem de intensa? O eternitate intr-un ceas? Atentie: nu ma refer la atractia sexuala! Ce ati simti dupa?

E frumos ce zici tu aici dar eu vreau un final fericit! Asa sunt eu mai visator!

Ce final fericit vezi tu? Nu sunt decat doua solutii, ambele dureroase: fie cei doi raman inpreuna, sfidand o lume intreaga, fie se gandesc la cei de *acasa* si isi sacrifica propria fericire pentru a nu ruina viata celor dragi! Sacrificiu versus sacrificiu! Pe care l-ai alege?

Prima varianta, e mult mai frumos, as pleca in lume cu ea, intr-un loc unde sa nu ne cunoasca nimeni!

Recunosc ca e bine sa faci sacrificii pentru ceilalti dar asta nu iinseamna ca trebuie sa renunti la fericirea vietii pentru ai face pe ceilalti fericiti!

Ca fire romantica, si eu as fi tentata sa las toata lumea mea si sa plec impreuna cu el oriunde...., dar daca ai avea acasa sotie/sot si vreo doi copii? Daca si fascinantul calator de care te-ai indragostit ar avea si el o familie acasa? Ar conta?

Daca as avea acasa sotie, copii nu as mai incepe o astfel de realtie patimasa, mi-as stapani simtirile, e mai greu dar se poate!

Ai putea sa-ti stapanesti simtirile daca ar fi vorba de o relatie pur sexuala, dar ce te faci daca ceea ce te fascineaza la calatorul ratacit in calea ta este tocmai mintea lui??????? Sufletul???? Ce te faci daca observi ca te potrivesti mental si sufleteste cu el mai bine decat ai fi visat vreodata????

Stiti filmele acelea in care ea si el, fiecare avand acasa o viata a sa, se intalnesc intamplator intr-o gara, isi impartasesc ganduri, ajung sa se cunoasca, se indragostesc unul de altul, pasiunea lor nebuneasca se consuma in cateva intalniri furate celor de acasa, pentru ca in final fiecare sa revina la viata de dinainte?

Ati avea curaj sa traiti o astfel de iubire? Scurta, dar extrem de intensa? O eternitate intr-un ceas? Atentie: nu ma refer la atractia sexuala! Ce ati simti dupa?

Pai...[...] nu conteaza

"Am inteles zilele trecute ca fiecare om traieste in propriul univers, atat de diferit de al altora. Si ca universul altuia e treaba lui, iar treaba mea e universul meu. Si ca nu trebuie neaparat sa arunc cu coada ochiului in alte universuri, mai ales universuri care nu-mi plac."

Adica un fel de fiecare cu viata lui si pe pielea lui nu? Atunci daca vrei poti sa te casatoresti cu tine, sa iti faci copii singur si... vezi tu ca doar te descurci acolo in "universul" tau!

Nu ai prins ideea, era vorba de amestecul unora in universul altora, de respectarea intimitatii, de incercarea de estompare a tendintei de barfa care exista in unii dintre noi mai accentuat decat in altii in functie de nivelul intelectual, educatie, caracter, anturaj etc.

"Am inteles zilele trecute ca fiecare om traieste in propriul univers, atat de diferit de al altora. Si ca universul altuia e treaba lui, iar treaba mea e universul meu. Si ca nu trebuie neaparat sa arunc cu coada ochiului in alte universuri, mai ales universuri care nu-mi plac."

Nu e vorba numai de curaj! O astfel de poveste chiar daca are partile ei minunate, are si partile ei de frustrari. In al doilea rand e cumplit sa traiesti o viata intreaga cu acele amintiri.
Traind o asemenea poveste standardul a ceea ce pot simti si trai doi oameni se va ridica aproape de imposibil. Ulterior vei constata ca nimic nu te mai poate fericit, la fel de fericit pe cat ai fost atunci.Si atunci.....fericirea aceea coplesitoare iti va aduce multa nefericire!
Intrebarea mea ar fi: merita sa traiesti cateva ore de fericire absoluta stiind ca niciodata n-o vei mai atinge, stiind ca nimic in lume nu te-ar mai multumi din acest punct de vedere?

Aha! Deja sunt confuz!

Sa-ti explic, sa nu-ti explic?!? Now you owe me two!

Uite, tu esti relativ nou aici si nu stii ca exista o tendinta ciudata din partea unor useri de a sari (calul) din cadrul generalului in particular, cu insinuari, remarci tendentioase, apropos-uri vizand viata personala a unora dintre useri, tendinta pe cat de neplacuta prin lezarea intimitatii celor in cauza, pe atat de plictisitoare pentru userii care nu sunt in tema cu simpatiile si antipatiile de pe forum. Exista desigur metode ortodoxe si mai putin ortodoxe de a stopa acest avant lipsit de fair-play, noi dorim sa fie liniste si pace si speram ca, in timp, userii sa dezvolte metode mai rafinate de a se exprima, subiecte exista din fericire cu gramada si fara sa transformam acest loc in Cenaclul Barfei!

"orice nedreptate adusa unui semen de-al meu, in mine loveste!"

PS: Ai uitat sa precizezi cine a inceput razboiul si barfa?

EXACT!!!

Daca ai avut tot ceea ce ai visat, daca te-ai inaltat acolo nici nu indrazneai sa ajungi altfel decat in imaginatia ta, daca clipa ta de fericire a fost doar atunci, in acea ora de traire la maximum, oare mai poti reveni in lumea asta banala, printre oameni banali, chiar daca ei sunt poate chiar cei de *acasa*, te poti readapta la viata ta banala de *dinainte de*? Un timp poti trai din amintirea clipei de fericire absoluta, intensa si aproape ireala......, dar cum te poti lupta cu durerea ca ea s-a sfarsit pentru totdeauna, ca niciodata nu vei mai simti pentru cineva ceva atat de pur, de *altfel*, ca niciodata nimeni nu va mai simti pentru tine la fel....? Nu suntem atat de iubiti de destin incat sa ni se ofere sansa fericirii in fiecare zi, in fiecare viata! Poate exista suflete-pereche, poate nu ne este dat sa le intalnim la timp....ce facem daca soarta ni le scoate in cale prea tarziu??? Traim la cote maxime acel moment furat destinului si apoi il inchidem adanc in noi, imbogatiti fiind cu o imensa caldura sufleteasca, dar constienti ca barierele sociale, morale nu permit mai mult sau fugim de sansa unei astfel de fericiri periculos de dureroase, dintr-un fel de lasitate combinata cu teama de nu rani oameni care nu au nici o vina, de a nu darama echilibre cladite in ani si ani? Ai dreptul sa te gandesti intai la tine? Daca o faci, gandurile de dupa te macina tot restul vietii, daca nu o faci traiesti cu regretul ca ai fi putut cel putin cunoaste fericirea o singura data...Durerea este imensa in ambele cazuri.....Straniu....! Dragoste sublima care naste o durere pe masura.....

Inca nu am gasit un raspuns....Se spune ca dragostea invinge totul....., dar daca ea vine prea tarziu?....

Mda, si eu persist in cautarea acestui raspuns!
Gresit...dragostea nu invinge chiar orice!Dragostea nu invinge egoismul, pe care-l acopera pentru o perioada, si altele!

Sa-ti explic, sa nu-ti explic?!? Now you owe me two!

Uite, tu esti relativ nou aici si nu stii ca exista o tendinta ciudata din partea unor useri de a sari (calul) din cadrul generalului in particular, cu insinuari, remarci tendentioase, apropos-uri vizand viata personala a unora dintre useri, tendinta pe cat de neplacuta prin lezarea intimitatii celor in cauza, pe atat de plictisitoare pentru userii care nu sunt in tema cu simpatiile si antipatiile de pe forum. Exista desigur metode ortodoxe si mai putin ortodoxe de a stopa acest avant lipsit de fair-play, noi dorim sa fie liniste si pace si speram ca, in timp, userii sa dezvolte metode mai rafinate de a se exprima, subiecte exista din fericire cu gramada si fara sa transformam acest loc in Cenaclul Barfei! (Ai sa razi daca-ti voi spune ca pe acest forum este o concentratie mare de neuroni, n-ai sa crezi, dar, desi te astepti poate sa gasesti lume de calitate modesta pe un site despre sex, totusi multi dintre userii nostri sunt studenti, absolventi de 1-2 facultati, doctori in diverse etc.! Tocmai de aceea ar fi normal ca nivelul discutiilor sa fie unul cel putin civilizat!)

Inca nu am gasit un raspuns....Se spune ca dragostea invinge totul....., dar daca ea vine prea tarziu?....

Nu stiu poate sunt eu prea optimist, dar sunt sigur ca pentru fiecare din lumea asta exista un suflet pereche(sper ca nu sunt singurul care mai crede asta inca) si momentul in care o voi gasi sunt sigur ca voi sti ca ea este aleasa inimii mele,langa care vreau vreau sa imi petrec tot restul vietii,sa impart cu ea tot atat bucurii cat si dureri!

Apoi nu vad cum ar putea fi prea tarziu, daca nu te grabesti si ai destula rabdare sa iti astepti jumatatea cred ca nu e nici o data prea tarziu! "Tarziu" se poate numi momentul in care hotarasti sa te casatoresti desi nu simti ca el/ea e aleasa/alesul!

Asa ca nu va pierdeti speranta!

Dragostea e eterna si nu tine cont de varsta, trece de bariera mortii!