Exista o durata limita a iubirii?

Iubirea pentru o anumita persoana se sfarseste intotdeauna pentru ca, in final, tot mintea intervine. Si cum mintea umana intotdeauna se plictiseste si cauta lucruri noi...

Am citit aceste randuri intr-o poezie....

"Iubirea adevarata nu dureaza o viata,
Ea dureaza o eternitate...."

O intrebare scurta, dar extrem de complicata, conducand la altele in cascada:

Credeti ca orice iubire, oricat de profunda ar fi, se sfarseste (aici, pe pamant) dupa un timp?

P.S. Ar fi interesant daca ne-ar raspunde si persoane care au trecut de 35-40 de ani, cei de 18-23 care formeaza majoritatea userilor acestui forum nu au avut poate inca timp sa se maturizeze, sa traiasca iubiri lungi...., adolescenta este pentru multi o perioada a tatonarilor, a experientelor, a schimbarilor dese, a cunoasterii lumii inconjuratoare si a propriului eu..... adesea saltul calitativ vine mai tarziu..... In adolescenta nu avem rabdare sa cunoastem cu adevarat persoana de care ne indragostim, este o iubire a priori, iubim un fel de copie idealizata a realitatii, poate de aceea iubirile adolescentine mor cand deosebirile intre model si real ies la iveala.... Cred ca, maturizandu-ne, ne cunoastem pe noi insine si ceea ce ne dorim sa gasim in celalalt, ne indragostim, cunoastem si abia apoi iubim..... Ma intreb daca macar aceste iubiri au sanse sa reziste....

Credeti ca orice iubire, oricat de profunda ar fi, se sfarseste (aici, pe pamant) dupa un timp?

P.S. Ar fi interesant daca ne-ar raspunde si persoane care au trecut de 35-40 de ani...

nu are limita ci doar se transforma in altceva ....acum depinde in ce se transforma.....la noi iubirea a scazut in intensitate...golul fiind umplut de respect ,grija pt cei mici,prietenie,intelegere....depinde....la alte cupluri se transforma in ura...dar e minunat sa TRAIESTI linga persoana pe care ai iubit-o!

"The first magic of love is our ignorance that it can ever end."

Am citit aceste randuri intr-o poezie....

"Iubirea adevarata nu dureaza o viata,
Ea dureaza o eternitate...."

O intrebare scurta, dar extrem de complicata, conducand la altele in cascada:

Credeti ca orice iubire, oricat de profunda ar fi, se sfarseste (aici, pe pamant) dupa un timp?

P.S. Ar fi interesant daca ne-ar raspunde si persoane care au trecut de 35-40 de ani, cei de 18-23 care formeaza majoritatea userilor acestui forum nu au avut poate inca timp sa se maturizeze, sa traiasca iubiri lungi...., adolescenta este pentru multi o perioada a tatonarilor, a experientelor, a schimbarilor dese, a cunoasterii lumii inconjuratoare si a propriului eu..... adesea saltul calitativ vine mai tarziu..... In adolescenta nu avem rabdare sa cunoastem cu adevarat persoana de care ne indragostim, este o iubire a priori, iubim un fel de copie idealizata a realitatii, poate de aceea iubirile adolescentine mor cand deosebirile intre model si real ies la iveala.... Cred ca, maturizandu-ne, ne cunoastem pe noi insine si ceea ce ne dorim sa gasim in celalalt, ne indragostim, cunoastem si abia apoi iubim..... Ma intreb daca macar aceste iubiri au sanse sa reziste....

Intalnesti pe cineva nou, te fascineaza prin putinul pe care il descoperi si oceanul pe care il intuiesti ca il ascunde, pe urma, cunoscand pas cu pas "felii" din persoana aceea este ca si cum ai "dezbraca" o ceapa....., procesul este finit..... la moment dat te trezesti ca nu mai ai ce decoji, ceapa este in palmele tale.... in mii de foi razlete.... Ce faci? Le arunci si cauti o ceapa noua sau incerci sa le recompui intr-o ordine aleatoare pentru a simti iarasi fascinatia de a le desface una cate una?.....

Dao naibii de ceapa, te face sa plangi

Cand iubesti din tot sufletul nu poti sa concepi faptul ca sentimentul fascinant care leaga doua fiinte umane se poate topi dupa un timp aproape matematic calculat, este o cruzime fata de tine insuti sa te gandesti ca intr-o luna, un an, doi, cinci, omul pe care il simti trup si suflet asemeni tie si pentru care ai face orice va pleca de langa tine, cu inima golita de iubire, stearpa, plictisita.... sau ca vei pleca tu! Gandul ca totul este efemer in lume, probat de stiintele exacte, iti arunca spiritul in incertitudine..... ai sentimentul ca nu mai poti avea incredere in nimeni si nimic, te temi sa-ti mai lasi inima sa simta! Si cum daca dragoste nu e, nimic nu e, ajungi sa traiesti purtat de val, iubind secvential, in trecere, azi pe cineva, maine pe altcineva, risipindu-te in sentimente marunte, care nu te reprezinta si nu te multumesc spiritual...... Asta sa fie pana la urma viata noastra? O insiruire de evenimente oarecare in care nu are sens sa punem decat fractiuni de sentimente pentru ca oricum nu dureaza? Daca riscam sa traim punand totusi suflet, suferinta de "dupa" nu este oare covarsitoare? (Nu toti suntem adaptati acestui stil de viata de azi pe maine.) Ce ne facem daca nu ne putem adapta???

Uite cineva care stie! Si eu cred ca in timp iubirea poate scadea in intensitate, dar procesul poate fi "ameliorat" daca intre parteneri au existat inca de la inceput prietenie, intelegere si respect...., acestea nu dispar chiar daca flacara pasiunii se diminueaza, problema este daca cei doi isi doresc sa lupte pentru ca relatia sa reziste... chiar si in afara cazurilor in care exista copii.

Te-as intrebare ceva: dupa ce iubirea dintre tine si partenera ta a scazut in intensitate, ai simtit vreodata tentatia de a cauta o noua iubire, ai avut vreodata sentimentul ca ai intalnit o alta persoana care te-a fascinat si pe care ai simtit ca ai fi putut sa o iubesti, ai fi renuntat la iubirea stinsa de "acasa" pentru a te arunca in vartejul unei noi pasiuni? Cum ai proceda in cazul in care acest lucru ti s-ar intampla? Ai renunta a priori la tentatie, te-ai lasa purtat de val sau ai trai o iubire secreta ca sa nu ranesti partenera de "acasa"?

depinde ce iti doresti de la viata sau ce astepti sa primesti si mai ales daca ai "capul cu tine" intotdeauna.....
personal, viata a fost buna cu mine ,mi-a daruit tot ce mi-am dorit ,si sunt multumit!
vorbind de tentatie....din al meu pct de vedre...cu siguranta nimeni si nimic nu va fii atat de tentant,incat sa ma faca sa comit greseli....nici macar tentatii carnale

Nu ma refeream la tentatii carnale, ci spirituale, acestea mi se par mai greu de invins..... A lupta impotriva fascinatiei in care te invaluie o minte bogata este aproape imposibil...

despre cele spirituale iti spuneam mai sus....

atat timp cat fanteziile ,dorintele ,
telurile ,imi sunt satisfacute ce rost are sa-mi rau cu mana mea!!

De acord 100% cu tine, dar sunt putini cei care gandesc asa.... Multi prefera sa se lase purtati de fascinatia unui nou inceput in loc sa lupte pentru a mentine aprins focul intr-o relatie veche...., este mai comod si pare incitant, chiar daca exista riscul ca ceea ce vei desoperi in tentatia cea noua sa nu fie nici pe departe mai bun decat ceea ce ai avut...

nu are limita ci doar se transforma in altceva ....acum depinde in ce se transforma.....la noi iubirea a scazut in intensitate...golul fiind umplut de respect ,grija pt cei mici,prietenie,intelegere....depinde....la alte cupluri se transforma in ura...dar e minunat sa TRAIESTI linga persoana pe care ai iubit-o!

Dao naibii de ceapa, te face sa plangi

Mie somn ca n-am dormit toata noapte

depinde ce iti doresti de la viata sau ce astepti sa primesti si mai ales daca ai "capul cu tine" intotdeauna.....
personal, viata a fost buna cu mine ,mi-a daruit tot ce mi-am dorit ,si sunt multumit!

Ce se intampla daca viata nu a fost chiar atat de buna cu tine si persoana pe care o ai langa tine este doar 50-60% conform idealului tau? Ce se intampla daca, dintr-un defazaj pervers al sortii, intalnesti pe cineva care se potriveste 90-95% "tiparelor" din mintea ta?

nu stiu si nici nu cred k m-ar interesa...scenarii si polemici asupra acestui subiect sunt si se pot face multe.....

Ce se intampla daca, dintr-un defazaj pervers al sortii, intalnesti pe cineva care se potriveste 90-95% "tiparelor" din mintea ta?

Ce se intampla daca viata nu a fost chiar atat de buna cu tine si persoana pe care o ai langa tine este doar 50-60% conform idealului tau? Ce se intampla daca, dintr-un defazaj pervers al sortii, intalnesti pe cineva care se potriveste 90-95% "tiparelor" din mintea ta?

Hop si eu cu o parere...
Si dc ar fi 100% cf idealului tau, la un mom dat tot intervine monotonia, si ajungi sa te multumesti cu un alt 50-60%...daca asta te face fericit! Si atunci realizezi diferentza de procente, te scuturi si-ti revii!

Mi-a placut faza cu ceapa-trandafir-varza si ce-o mai fi! Da poate varza aia intre timp, pe masura ce-i dai foile jos, isi pune altele noi pe ea...Ei???

Eu sunt o varza vesnica...Si inca mai am resurse...Pt. ca asta imi doresc...pentru ca dc exista iubire, ea nu moare, doar se transforma, se multiplica (povestea cu procentele...), etc...Stiti voi, am vazut ca sunteti priceputi!

Am citit aceste randuri intr-o poezie....

"Iubirea adevarata nu dureaza o viata,
Ea dureaza o eternitate...."

O intrebare scurta, dar extrem de complicata, conducand la altele in cascada:

Credeti ca orice iubire, oricat de profunda ar fi, se sfarseste (aici, pe pamant) dupa un timp?

P.S. Ar fi interesant daca ne-ar raspunde si persoane care au trecut de 35-40 de ani, cei de 18-23 care formeaza majoritatea userilor acestui forum nu au avut poate inca timp sa se maturizeze, sa traiasca iubiri lungi...., adolescenta este pentru multi o perioada a tatonarilor, a experientelor, a schimbarilor dese, a cunoasterii lumii inconjuratoare si a propriului eu..... adesea saltul calitativ vine mai tarziu..... In adolescenta nu avem rabdare sa cunoastem cu adevarat persoana de care ne indragostim, este o iubire a priori, iubim un fel de copie idealizata a realitatii, poate de aceea iubirile adolescentine mor cand deosebirile intre model si real ies la iveala.... Cred ca, maturizandu-ne, ne cunoastem pe noi insine si ceea ce ne dorim sa gasim in celalalt, ne indragostim, cunoastem si abia apoi iubim..... Ma intreb daca macar aceste iubiri au sanse sa reziste....

Ce se intampla daca viata nu a fost chiar atat de buna cu tine si persoana pe care o ai langa tine este doar 50-60% conform idealului tau? Ce se intampla daca, dintr-un defazaj pervers al sortii, intalnesti pe cineva care se potriveste 90-95% "tiparelor" din mintea ta?

Ce se intampla daca viata nu a fost chiar atat de buna cu tine si persoana pe care o ai langa tine este doar 50-60% conform idealului tau? Ce se intampla daca, dintr-un defazaj pervers al sortii, intalnesti pe cineva care se potriveste 90-95% "tiparelor" din mintea ta?

Nu cred k poti gasi aceea persoana care sa ti se potriveasca 95% pentru k noi avem tendinta de a cauta perosana perfecta, cu calitati si fara defecte iar 95% este foarte aproape de perfectiune iar aceasta nu exista.Poti incerca sa gasesti persoana care sa aiba acele calitati care te intereseaza mai mult, de ex:fidelitate, sinceritate etc, si defectele pe care ai putea sa le accepti.

e foarte frumos sa vezi pe strada doi batranei de 70-75 de ani mergend tinandu-se de mana si sa te gandesti ca inca se iubesc.