Femeia de cariera!

Pagina 1 din 1
1

ExoticDream

Expert member
15906 mesaje

Femeia de cariera!

scris pe 30 nov 2006 14:33 de ExoticDream

Un articol funny si nu prea....

"Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu-ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incat, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cantam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa castig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa castig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa castig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atata vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvant ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!" Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plans ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa raman gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intalnim decat 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decat de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."

„Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1:45, sa luam lunch-ul si sa facem un copil?”

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pana de curand admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbec. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sunt inferioare. Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mandria-n ei.
Dar n-aveau copii... Asta lipsea din tabloul perfect. Cand au implinit 30 de ani, au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri, cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cand au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7:00 si pleca la 7:42 cu Renault-ul; el se scula la 7:34 si pleca la 8:02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9:10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca; la 10:45 venea si el, manca uscatura. Apoi se strecura in pat langa ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa: seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent; ea avea de ajuns cea mai sefa si de castigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia ramanea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstorming-ul pentru campania de relansare a brand-ului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cand erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

„Femeile s-au opintit cateva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu.”

Muncim ca niste tampite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n week-end, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la pranz si-i mai vezi luni dupa-masa, cand se desteapta din mahmureli de cinci stele.
Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atat din coate si-ai facut ulcer de cand mananci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipand. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7:30 si la 8:00 trebuie sa fii la firma si-ai dormit stramb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

„Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...”

Munca e buna numai cand ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamana si sa ametesti in bar doua zile pe saptamana. Asta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinat, desi o vede cam sase ore pe saptamana (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mancare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cand opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gandul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricat; ei latra la unison de mandrie ca au o directoare in familie.

„Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pana la urma.”

Pericolul dospeste abia cand femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4:00 de la uzina, apoi vrea mancare cu sos, maiouri cat de cat curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza harjoana extraconjugala a barbatului constrans de hormoni.

„Cand constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si bazaie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tarziu sa-ti dai demisia.”

Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cand termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai langa el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cand te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

„Mircea, fa-te ca traiesti!”

Apropo, cand ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cand ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir carliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cand ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cand ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atat purta cand te-ai angajat, ultima data cand ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cand ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu, ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur deseara sau maine.

„Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna.”

Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atat cat se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cand o taiasem de la sedinta de redactie, lasand vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa strang apa. Mi-a ramas in cap (si mie, ca atator altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cand habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si-a ajuns departe...

Pana cand vom pricepe omeneste talcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim."

Ce parere aveti?



"Nu inteleg cum pot exista oameni indiferenti in aceasta lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu cred, simtiri care nu vibreaza, lacrimi care nu plang..."(E.Cioran)

"Nimeni pe lumea asta, barbat sau femeie, nu merita lacrimile tale. Iar cel care le merita nu te va face sa plangi..." (G.G.Marquez)
sus

Danny_DaBoss

Expert member
2005 mesaje

Re: Femeia de cariera!

scris pe 30 nov 2006 21:56 de Danny_DaBoss

sus

DarkAngel

Expert member
1098 mesaje

Re: Femeia de cariera!

scris pe 1 dec 2006 01:16 de DarkAngel

Ca ii prea mult d citit pt ora asta ?
sus

verdiuc

Expert member
1138 mesaje

Re: Femeia de cariera!

scris pe 1 dec 2006 07:49 de verdiuc



Va parere aveti?






Fericirea este ceva care nu se atinge,dar in cautarea careia merita sa alergi toata viata.
sus

carrie

Expert member
823 mesaje

Re: Re: Femeia de cariera!

scris pe 1 dec 2006 14:03 de carrie

o exagerare menita sa ne aduca aminte ca suntem femei si nu prea le putem avea pe toate. pentru un barbat de cariera, sotia si copiii sunt accesorii, familia "vine de la sine" insa in cazul femeilor nu este asa, pentru ca in general femeia este "sufletul" familiei, cea care are grija de coeziunea familiei. daca nu are timp de acest rol atunci lucrurile devin cam...albastre.

in alta ordine de idei, nu are nici un farmec sa muncesti ca disperatul daca nu ai timp sa te bucuri de ceea ce castigi. automat daca ai timp sa te bucuri de ceea ce castigi, ai timp si de o familie. e greu sa ai si bani (profesie) , si timp. insa trebuie sa stii sa te orientezi. da, probabil ca trebuie sa fie o senzatie urata sa te trezesti la 45 de ani o femeie de succes, admirata, puternica, inteligenta, dar in pat sa nu te astepte nimeni. dar cred ca e cu adevarat ingrozitor sa te trezesti, tot la 45 de ani, ca tu ca individualitate esti pierduta, dependenta, ca insemni ceva numai prin nume, sot si copii... mai bine 10 vieti de singuratate decat 1 de dependenta. si oricum treaba cu singuratatea e relativa: poti fi inconjurata de dragoste, prieteni, chiar daca esti necasatorita, sau poti sa te simti ingrozitor de singura "in 2" si "degeaba", chiar daca esti casatorita si ai copii (spre exemplu, un sot ceva mai despotic, care are o amanta, nu iti mai da atentie, si copii adolescenti, la varsta rebeliunii, care nu te mai baga nici ei in seama). mai lasati vrajelile acestea de articole!



"The best way to predict the future is to invent it"

"I'm in love with my lust/Burning angel wings to dust"
sus

ExoticDream

Expert member
15906 mesaje

Re: Re: Re: Femeia de cariera!

scris pe 2 dec 2006 04:10 de ExoticDream

o exagerare menita sa ne aduca aminte ca suntem femei si nu prea le putem avea pe toate.


Acesta este si motivul pentru care am citat articolul. Exista la ora actuala la noi tendinta de a ne concentra aproape exclusiv pe cariera, multi dintre noi nu fac asta din motive nobile (gen pasiunea pentru meserie, dorinta de a crea ceva care sa ramana in urma lui), ci pentru bani, pozitie sociala, relatii bla bla bla. In aceasta goana nebuneasca dupa interese (in general materiale), uitam de iubire, familie, amanam iar si iar momentul in care vom face un pic de ordine in viata noastra astfel incat sa incapa si altceva in afara de job si activitatile aferente lui. De multe ori ne trezim mult prea tarziu.... ne-am pierdut obisnuinta de a lega o relatie, de a fi aproape cuiva..., in plus, persoanele singure sunt fie divortate, fie vaduve, fie sufera de fel de fel de ciudatenii...., aproape niciodata nu dam peste cineva ca noi. Urmeaza fie un compromis, fie continuarea starii de singuratate, pigmentata din cand in cand cu aventuri trecatoare.

in alta ordine de idei, nu are nici un farmec sa muncesti ca disperatul daca nu ai timp sa te bucuri de ceea ce castigi. automat daca ai timp sa te bucuri de ceea ce castigi, ai timp si de o familie. e greu sa ai si bani (profesie) , si timp. insa trebuie sa stii sa te orientezi.


Este pacat sa nu te bucuri de viata cat esti tanar..... Nici o firma din lume nu te poate obliga sa nu-ti iei un concediu pe an si macar atunci poti sa calatoresti, sa te ocupi de hobbyurile tale, sa fii cu persoana iubita, in caz ca ea exista. Astazi este atat de simplu sa faci un milion de lucruri daca ai bani.... Un sejur obisnuit de 7 zile intr-o insula exotica sau la schi in Alpi poate fi 500 de euro (mai ieftin decat la noi).... In restul anului, daca esti o fiinta organizata, mai poti sa-ti permiti mici distractii.... de exemplu, un zbor dus-intors cu avionul intr-un oras european va ajunge foarte curand mai putin de 100 de euro, poti petrece un weekend vizitand Londra sau Barcelona, impreuna cu partenerul tau, fara sa ti se para un capat de tara. Daca nu esti suficient de abil incat sa te "orientezi", cum bine zice carrie, sa-ti faci timp si pentru altceva in afar de job, risti sa ramai singur sau sa-ti pierzi familia in caz ca ti-ai format una.

da, probabil ca trebuie sa fie o senzatie urata sa te trezesti la 45 de ani o femeie de succes, admirata, puternica, inteligenta, dar in pat sa nu te astepte nimeni.


Daca esti o femeie de succes in cariera, se gasesc barbati care sa te astepte in pat, ba chiar mereu altii! Depinde ce iti doresti. Ideal ar fi sa ai un sot care sa munceasca si el aproximativ in acelasi stil, altfel, daca este genul "nine to five", se va plictisi sa te astepte ori de cate ori sedintele se prelungesc in noapte, seful te cheama si in weekend, trebuie sa pleci in delegatie etc. Mi se pare interesanta combinatia in care amandoi sunt fani ai carierei, insa dotati cu suficienta inteligenta pentru a sti sa strecoare momente in doi prin labirintul de obligatii de serviciu!




"Nu inteleg cum pot exista oameni indiferenti in aceasta lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu cred, simtiri care nu vibreaza, lacrimi care nu plang..."(E.Cioran)

"Nimeni pe lumea asta, barbat sau femeie, nu merita lacrimile tale. Iar cel care le merita nu te va face sa plangi..." (G.G.Marquez)
sus

BBL

Guest

Re: Re: Re: Re: Femeia de cariera!

scris pe 16 dec 2006 00:35 de BBL


...
Daca esti o femeie de succes in cariera, se gasesc barbati care sa te astepte in pat, ba chiar mereu altii! Depinde ce iti doresti. ...


Intr-adevar depinde de ce iti doresti! A fi femeie de succes sau barbat de succes nu include neaparat partea sexuala. Era o faza draguta... Care e diferenta intre o Blonda si Titanic!? Pe Titanic se stie cati au fost...

Am scris Blonda cu B MARE ca sa nu jignim rasa.

Just kiddin'! Anyway!
sus

LonelyGirl

Expert member
1322 mesaje

Re: Re: Femeia de cariera!

scris pe 16 dec 2006 02:50 de LonelyGirl

Tare interesant.Tind sa cred ca influentati de gona dupa bani, dornici de o vila la mare, alta la munte, un apartament ultramodern si doar cu fantezia(momentan) s-ar putea ajunge la ceva asemanator...



Ti-e bine?Stai linistit, o sa treci si peste asta!

Dragostea catre Prietenie: Si daca eu exist, tu ce rost mai ai?
Prietenia: Eu las un zambet acolo unde tu lasi o lacrima...
sus
Pagina 1 din 1
1


loading...


Ai probleme sexuale si nu ai la cine sa apelezi? Sunt Doina Panait, consilierul seXpert.ro, si iti stau la dispozitie!

spune-mi problema ta!
seXpert.ro iti pune la dispozitie o baza de date completa despre dragoste, sex, viata sexuala, sanatate si probleme sexuale!

vezi lista de articole!
 
Citeste manualele
originale Sexpert.ro
         

DragosteAdolescentaSeductieViata sexualaFamilieSanatate / probleme Cautare 
    Nu esti logat!

Login | Nu ai cont? Creeaza cont nou
 
    Ai o problema? Noi avem raspunsul

Citeste sfaturile consilierului!
MARIREA PENISULUI

Membri on-line:

24 vizitatori si 0 membri sunt online:


Vezi toti membrii online
Cauta membri
Despre noi:

seXpert.ro este un produs HTD.

Despre seXpert.ro

Adauga site-ul la favorite

Termeni si conditii de utilizare

Harta site-ului
Parteneri / publicitate:

seXpert.ro va recomanda:

EroticToys - Magazin sex shop

Singur.ro - Gaseste-ti jumatatea!


site-ul tau aici!
copyright © 2002-2024 seXpert.ro v.4.0   |   Toate drepturile rezervate