Cand sa am un copil?

nu inteleg de ce te intereseaza atat de mult acest aspect, nu despre asta este vorba aici. in general vorbind, ti-am raspuns putin mai sus. si crede-ma ca aceste conceptii, in teorie cum zici tu, le aveam si la 16 ani cand nu era nimic de capul meu dpdv profesional si financiar. dintotdeauna mi-am dorit sa ajung sus. sus nu inseamna neaparat in fruntea unei multinationale, sus inseamna pentru mine sa fiu propriul meu sef si sa imi asigur posibilitatea de a avea o casa tip-top, cele 5 modele de masini pe care mi le doresc (deocamdata o am doar pe cea mai putin pretentioasa, dar e a mea!), calatorii cat cuprinde si sa nu trec pe langa un magazin sa imi doresc ceva si sa nu imi pot permite (exceptand exagerarile; nu sunt nicidecum o fitoasa si nu m-ar interesa vreodata un sutien de 1000 de euro sau stiu eu ce alte tampenii). si timp sa ma bucur de viata (daca pentru mine aceasta notiune nu include copiii, e problema mea si nu vad de ce ar trebui sa iti dau socoteala tie sau altcuiva). ca banii fara timp nu inseamna mare lucru. deocamdata sunt la inceput. insa acum ca vine 2007, cand o sa fac bilantul la noaptea dintre ani, stiu ca am de ce sa fiu mandra! nu ma intereseaza parerea nimanui si nu am de gand sa iti dau tie socoteala, nici altcuiva. si nici nu am de gand sa ma laud cu ce fac, ce venituri am din asta, ce masina am, ce masini imi doresc, etc. nu cred ca e cazul, scopul forumului e altul.

sa revenim la subiect. sincer cred ca toti ar trebui sa ne calmam si sa ne spunem parerea, argumentata, fara sa ne atacam unii pe altii. asa ca tempereaza-te si daca este sa se reia discutia despre copii, desi s-a cam spus totul, sa nu ne mai luam la trei-pazeste. tu ai inceput atacurile, daca nu ma insel, si tu ar trebui sa termini. ok?

ps: exoticdream, in sfarsit pe aceeasi lungime de unda cu mine la un subiect!

Ma bucur nespus ca, ai intrat, din prima, la milionul de euro, furat de maica-ta, nici, nu-i chiar, surprinzator!

Nu cred ca doar la un subiect; dupa parerea mea, ne asemanam in multe privinte, singura deosebire serioasa fiind cea legata de sentimentul de iubire. Stii.... deocamdata mai sper ca exista o sansa, mica, ce-i drept, de a ne gasi sufletul-pereche, dar este posibil ca, la un moment dat, sa ajung la concluzia ca nimeni, niciodata, nu va avea rabdarea, dorinta de a ni se dezvalui pe de-a-ntregul, de a ne iubi total, pentru ceea ce suntem, de a ne lasa sa-l iubim in acelasi mod.... Eu nu concep iubirea cu jumatati de masura si ma inspaimanta cand vad aproape zilnic cupluri ce pareau legate prin mii de conexiuni ca se despart..... si fiecare alearga dupa noi iubiri.... Nu-mi place ideea de a trai mereu cu frica-n suflet ca, daca nu ne comportam suficient de diplomat, imaginativ, senzual etc., daca nu facem fel de fel de artificii, maine s-ar putea ca celalalt sa se plictiseasca si sa-si doreasca altceva.... Realitatea emotionala imi pare destul de sumbra, nu am chef sa fac ca majoritatea oamenilor, adica sa schimb partener dupa partener, si daca in lumea asta mare, stramba si urata nu voi gasi pe cineva ca mine, nu voi avea decat doua optiuni: sa fiu ca tine sau sa ma izolez din punct de vedere sentimental si sexual. Mai discutam peste un an - doi subiectul asta!