Oameni inteligenti, relatie serioasa

Am deschis acest subiect in speranta ca ma voi cunoaste cu oameni inteligenti care chiar au ceva de spus!

buna eu pot sa zic ca am o relatie cat se poate de serioasa...si ne merge super suntem de 1 an si juma' impreuna...si pot sa zic ca am ramas la fel de indragostiti ..credeti ca iti poti schimba destinul sau ce iti e scris credeti ca D-zeu are pt fiecare cate o jumatate si cu ajutorul Lui ne putem gasi jumatatea?

Nu cred in destin, in ce ti-e scris in frunte ti-e pus, nu cred in Dumnezeu si-n amestecul lui. Dar cred ca unii, intr-o viata de om, au si sansa de-a nimeri jumatatea potrivita.

Pana la urma viata este o loterie, asa-i? Fara un dar al ursitoarelor, fara contributia Parintelui din ceruri sau a altor entitati cu valoare de zeitate, bantuim, mai mult sau mai putin deraiat fata de o ipotetica linie dreapta (trasata de cine?), o vreme, in coltul nostru de univers, obsedati de cariera si dragoste/sex.... Daca in privinta profesiunii avem aproape toate atuurile, 90% din reusita depinzand exclusiv de noi insine, cand vine vorba de dragoste intram intr-o zona marcata de incertitudine.... cartile sunt impartite... putem juca onest, dar putem fi trisati.... riscam sa aruncam din mana carti bunicele in speranta ca vor veni altele, superioare.... Joc incitant, nimic de zis, reluat pana la epuizare (emotionala, psihica).... miza mare - sufletul tau si nu numai.... -... Stim oare (cand) sa ne oprim? Ne este suficient un "castig" foarte bun sau mergem mai departe iar si iar, cu riscurile aferente? Nu cumva ne incanta mai mult jocul decat "castigul" in sine?

Casatoria, este o loterie.

Intrebarea la care ma gandeam este daca stim cand sa ne oprim din cautarea sufletului-pereche, alesului, acelui "THE ONE" care se apropie (cu o marja mica de eroare) de partenerul pe care ni-l dorim, vine oare in viata fiecaruia o clipa in care spunem "Stop joc" si incetam sa mai visam cai verzi pe pereti sau cautam mereu perfectiunea, absolutul, in alte si alte persoane?

Suna a cliseu... Intrebarea la care ma gandeam este daca stim cand sa ne oprim din cautarea sufletului-pereche, alesului, acelui "THE ONE" care se apropie (cu o marja mica de eroare) de partenerul pe care ni-l dorim, vine oare in viata fiecaruia o clipa in care spunem "Stop joc" si incetam sa mai visam cai verzi pe pereti sau cautam mereu perfectiunea, absolutul, in alte si alte persoane?

Exotic, tu gandesti prea mult Asa nu te vei opri niciodata din cautari, nu vei reusi sa traiesti cu inima deschisa pentru ca pentru tine mereu ceva va fi negru cand ar trebui sa fie alb, mereu vei cauta explicatii pentru lucruri care nu exista sau care nu ar trebui explicate

mereu vei pune ratiunea in fata sufletului si asa va trece viata pe langa tine.

Gandeste-te bine ca acum, cat tu cauti raspunsuri la intrebari, altii traiesc fericiti fara sa aiba aceste raspunsuri si nu-i deranjeaza.

Suntem simpli oameni, poate nu ne e permis sa stim totul, sa explicam totul.

Simpli sau nu, de ce ne-am multumi cu o multime finita de cunostinte/raspunsuri la intrebari, de ce n-am avea mintea deschisa si nu am cauta sa stim mereu mai mult?

Imi amintesc de o editie veche din "Tradati in dragoste" in care ea ii pune pe detectivi pe urmele lui iar la sfarsit se descopera ca de fapt el voia doar sa-i faca o surpriza de Craciun (parca). Uite de-aia nu trebuie uneori sa vrem mai multe raspunsuri

Imi amintesc de o editie veche din "Tradati in dragoste" in care ea ii pune pe detectivi pe urmele lui iar la sfarsit se descopera ca de fapt el voia doar sa-i faca o surpriza de Craciun (parca). Uite de-aia nu trebuie uneori sa vrem mai multe raspunsuri

Suna a cliseu... Intrebarea la care ma gandeam este daca stim cand sa ne oprim din cautarea sufletului-pereche, alesului, acelui "THE ONE" care se apropie (cu o marja mica de eroare) de partenerul pe care ni-l dorim, vine oare in viata fiecaruia o clipa in care spunem "Stop joc" si incetam sa mai visam cai verzi pe pereti sau cautam mereu perfectiunea, absolutul, in alte si alte persoane?

Suna a cliseu... Intrebarea la care ma gandeam este daca stim cand sa ne oprim din cautarea sufletului-pereche, alesului, acelui "THE ONE" care se apropie (cu o marja mica de eroare) de partenerul pe care ni-l dorim, vine oare in viata fiecaruia o clipa in care spunem "Stop joc" si incetam sa mai visam cai verzi pe pereti sau cautam mereu perfectiunea, absolutul, in alte si alte persoane?