sperante si vise

Cam nesigura pe tine draga. Ce s-a intamplat asa grav cu viata ta de ai impresia ca s-a terminat deja? La profil scrie ca ai 34 de ani dar dupa cum vorbesti, imi dai impresia ca esti ca unul din cei care la 50 de ani isi pregatesc groapa, cosciugul, prosoape si lumanari. Nu te supara pe mine, spun doar ce vad.

Da am 34 ani si nu ma simnt ca unul de 50 ani. Ma simnt ca un om care crede ca nu mai are nici un sens sa traiasca

Daca nu te deranjeaza foarte mult,incearca sa ne spui si noua ce ti s-a intamplat.Poate te putem ajuta..

Candva am avut o familie fericita, un sot doi copii mici care i-am pierdut.Nu mai sunt in viata. Asta s-a intamplat in 2003, aveam pe atunci 27 ani. Am incercat sa depasesc momentul insa ma trezesc amintiri. Nu am reusit de atunci nici sa-mi mai fac prieteni nici viata... pana de curand, insa...

Cred ca ei de acolo de unde sunt isi doresc ca tu sa fii fericita , uneori lucrurile grele din viata trebuie sa te faca mai puternica . Priveste inainte ca esti tanara .. refa.ti viata , sunt sigura ca ei asta iti doresc . Ocupati timpul cu tot felul de activitati ca sa uiti .

Acest sfat l-am auzit de ani de zile, la inceput am crezut ca voi reusi insa acum ma simnt mai dezamagita ca niciodata.Am trait mereu cu aceasta speranta ca intr-o zi totul v-a intra in ordine in viata mea dar acum, nu mai simt nici macar speranta..

Gandesttete doar ca viata trece pe langa tine..nu opreste nimeni timpul in loc pentru ca esti tu dezamagita , poate suna dur..dar in situatia in care esti doar tu te poti ajuta .
Pe de alta parte nu e nici 7 ceasul , suna.ti un prieten si iesi.ti la o terasa , la o plimbare . Nu vei uita din casa.. fa timpul sa treaca mai repede in prezenta amicilor . Stand pe un site cu noi...vei primi aceleasi cuvinte pe care le auzi de ani de zile , pentru ca ... noi doar cu atat te putem ajuta , restu poti doar tu sa faci cu putin optimism

Poate ca ai dreptate insa, ies pe strada, in oras si totul mi se pare strain. Oricum, mutlumesc pt sfaturi.

Iesi cu prieteni..niciodata singura . Si nu ai pentru ce sa imi multumesti

A trecut o saptamana decand am inceput sa scriu aici sau mai bine spus sa vorbesc cu voi. Nu pot sa spun nici ca mi-e mai bine sau mai rau. Incerc sa fiu mai optimista si sa merg mai departe. Asa cum e viata trebuie s-o acceptam si sa incercam singuri sa ne-o facem mai buna.
Priviind latura pozitiva a vietii mele ma simt mai optimsta, insa cand intorc capul in trecut vad cum totul e naruit in jurul meu, vad cum amintiriile ma doboara iar pesimismul ma invaluie total. Insa, incerc sa merg mai departe spunandu-mi ca sunt atatia oameni nefericiti in lume si cu atatea alte probleme.

Vezi ! Te incurajezi singura , asa sa faci mereu .

Da, incerc sa gandesc mai mult pozitiv. M-am gandit mult la mesajul tau, ca ei acolo unde sunt isi doresc sa fiu fericita. Poate ca ai dreptate. Poate ca m-am pedepsit destul singura ani de randul. Poate ca e cazul sa incerc sa am mai multa incredere in mine, in viitor. Poate voi reusi sa ma ajut mai mult singura. Uneori cred ca reusesc, simt ca o sa reusesc, insa alteori amintiriile ma omoara incet si sigur. E o senzatie pe care nu stiu cum sa ti-o explic.
Nu e usor sa fi mama, sa vezi cum copilul tau se stinge cu fiecare zi, sa nu poti face nimic, sa traiesti pt o viata doar cu amintiriile, sa-ti faci o mie de complexe daca, daca, daca.........

Si daca nu te ajuti tu , cine te ajuta ? Un sfat ti.l da oricine , dar putini sunt cei care intradevar te sprijina si te ajuta . Toata baza e in fortele proprii , am trecut si eu printr.un moment dificil in viata , desi sunt mica inca nu am familia mea , nu sunt la casa mea , dar am invatat ceva din anii in care am suferit , am invatat ca in viata daca nu te dezvolti pe picioarele tale , daca depinzi de ceva anume o sa cazi,foarte jos , asa si tu..depinzi de niste amintiri , de niste ganduri , sunt doar ganduri , nu te pot ajuta cu nimic .. incet incet incerci sa nu te mai gandesti , iti formezi un grup de prietenii noi sau ii pastrezi pe cei vechi cu conditia ca ei sa nu.ti mai aminteasca nimic din trecut , iti refaci o familie.. si da , nu cred eu sunt sigura ca ei de acolo de unde sunt iti vor doar binele si vor sa te vada fericita ..

Intotdeauna am fost de parerea ca oricand putem invata ceva chiar si de la cei mai mici ca noi, nu doar de la cei mari. Am aproape 35 ani si i-au sfaturi de la tine. Optimismul tau imi da putere. Nu am prea multi prieteni dar o sa-mi fac cu timpul. Eu sunt plecata din tara de 7 ani iar toti prietenii i-am avut in tara. Incet s-au racit relatiile cu toti, iar aici e cu totul alta mentalitate, (cred ca mai buna ca la noi), insa sunt oameni simpatici, doar ca mai reci si mai distantati ca la noi.
Am plecat din tara sa uit de toate si m-am hotarat sa-mi i-au viata de la capat departe de tot trecutul meu, insa aici m-am deprimat si mai rau deoarece nu cunosteam pe nimeni, nu stiam limba, nu puteam sa ma uit la TV sau radio pt ca nu intelegeam niumic, nu aveam cu cine sa schimb o vorba. Toate astea si-au pus amprenta si mai rau pe psihicul meu. Singuratatea e mai rea decat orice.
Acum o sa ies in oras la o pita, cum ai spus si tu saptamana trecuta, e ceasul doar 8 aici, iar stand in casa nu-mi aduce nimic bun. Mersi pt tot.