Te-a inselat!!! Ce faci?

Este mai comod sa cauti ceva similar cu idealul "in sat " decat sa cauti originalul ( imagine a idealului tanspusa prin 5 simturi ale noastre )
la capatul lumii. Pentru asta iti trebuie vointa de fier dar mai ales un anume carcater.

Si apoi tot cauta sentimentul ala pe care nu il mai pot gasi, pentru ca odata ce relatia capata o anumita maturitate,

sentimentele se transforma si locul pasiunii initiale e preluat de un atasament mai pasnic.

Eu personal nu cred asa ceva. Si cartile de psihologie imi dau dreptate.

Peste tot se vorbeste de etape si varste in iubire.

Si de altfel, de ce trebuie sa credem ca iubirea adevarata e numai aia care te pocneste, te aprinde, te intoarce pe dos si nu te lasa sa respiri?

Eu cred ca acel atasament pasnic despre care vorbeam, care vine doar in timp, din cunoasterea celuilalt, din prietenie, din bune si rele trecute impreuna, din comunicare,

Poezia NU este realitate. Poezia este ARTA. Poezia este infrumusetare.

Iubirea pentru parinti este mult mai asemanatoare cu atasamentul de lunga durata decat cu iubirea pasionala.

fata de iubirea-pasiune care este prin esenta trecatoare.

In plus, si iubirea pentru parinti are etape. Intr-un fel simti cand esti copil,

altfel cand esti matur,

altfel cand ai la randul tau copii.
Si asta nu inseamna ca ar scadea in intensitate.

Pur si simplu se transforma.

Timpul EXISTA. Cel putin cat traim pe acest pamant, timpul exista si isi pune amprenta asupra tuturor fiintelor, lucrurilor, sentimentelor samd.

Cata vreme traim in corpurile astea biodegradabile, sufletul NU este de sine statator. Sufletul nu se poate manifesta, deocamdata, decat prin intermediul materiei.

Dupa mine iubirea si afectiunea sunt doar valente diferite ale unui singur sentiment POZITIV.

Revin, fiecare simte iubirea/afectiunea altfel, in functie de structura psihologica pe care o are,

Iubirea-poezie despre care vorbesti... ramane un ideal... intangibil pana la urma.

Eu nu cunosc macar un singur cuplu cu vechime considerabila in care sentimentele sa aiba aceleasi valente si manifestari ca la inceput.

Pentru ca pur si simplu nu este posibil.

DAR ASTA NU INSEAMNA CA NU AM INTALNIT CUPLURI CU VECHIME SI FERICITE.

Si oricum, atunci cand esti suparat, disperat si/sau vrei sa te razbuni, e posibil sa rationezi la rece abia dupa ce ai facut un pas care poate fi gresit.

Eu cred ca poti iubi pe cineva si sa faci sex cu altcineva, desigur numai in anumite situatii. Pentru ca vezi tu, fiecare persoana iubeste altfel si, chiar la aceasi persoana, sentimentele difera

Cat despre sexul "post inselat", situatia expusa de tine cu el inhibat si ea simtind repulsie este numai una din multele variante posibile. Eu chiar am citit la un moment dat un studiu - cat o fi de adevarat nu stiu, ca studiile sunt cum sunt - care zicea ca in multe cazuri dupa o aventura ocazionala a barbatului, viata sexuala a cuplului se imbunatateste. Si chestiunea cu comparatia si cu gelozia ca a partenerul a fost intim cu altcineva... hmmm... se poate intampla si daca partenerul nu inseala... pana la urma, nu (prea) ne casatorim cu persoane care au fost virgine inainte sa ne cunoasca.

Cred ca suferinta asta pe care tu o acuzi ca ar fi mai mare decat cea care ar interveni in situatia unei rupturi nu e decat o usoara stare de disconfort care mai apare cand si cand sa te sacaie putin, dar este cu mult mai estompata decat suferinta despartirii.

Poate partenerul a facut numai o mica escala. Se mai intampla.

Si, asa cum am mai zis mai sus, sentimentele nu mai pot fi niciodata cum au fost.

Nici eu nu zic ca parintii trebuie sa stea impreuna daca nu se mai inteleg si daca exista in casa un climat ostil, de dragul copiilor. De acord ca nu are niciun rest. Dar faptul ca unul a calcat stramb o data poate ca nu prezinta atata gravitate cat sa creeze un climat ostil, daca cei 2 se inteleg bine.

Oarecare disconfort?!? Cred ca mai bine mi-as aplica 1000 de lovituri de bici decat sa mai partajez acelasi pat cu el dupa ce si-a facut de cap cu alta! Nu cred ca i-as mai suporta prezenta nici in acelasi apartament, dar'mite sa mai facem si "dragoste" (care dragoste?!?)!

P.S. Am o intrebare cu tenta "profesionala", al carei raspuns il intuiesc: daca ai fi in postura unui judecator si ti s-ar prezenta un caz de adulter, ce i-ai sfatui pe cei doi soti?

Hai Exotico..nu deveni emo chiar acum

Biciul il preferi roz si cu puf?
Cred ca iti va intari convingerea ca ai facut alegerea buna cu biciul..

Carrie : eu cred ca tu si iubitul tau nu aveti o relatie bazata pe sentimente puternice,ci pe OBISNUINTA...tu singura ai spus asta.

Raspunsul la intrebarea ta este cel la care te astepti... pentru ca oricum legea zice ca, chipurile, atunci cand partile vin in audienta pentru introducerea divortului, judecatorul va trebui sa dea sfaturi de impacare...
Adevarul e ca oricum un judecator nu intra in chestiuni personale, el pur si simplu judeca ceea ce este investit sa judece.
Dar da, legea este in favoarea conservarii familiei, procedura divortului stingandu-se prin impacarea partilor, in orice faza procesuala s-ar afla.

A propos de divorturi, sa stii ca poate unul dintre motivele pentru care o escapada accidentala mi se pare scuzabila este ca deja am vazut atatea divorturi si partaje urate ca imi este scarba de ce isi pot face unul altuia 2 oameni care candva au impartit acelasi pat... Exista si divorturi civilizate... dar si divorturi in care trebuie sa afle toata sala tot felul de amanunte, divorturi in care fiecare se spurca cum poate... exista partaje civilizate, dar si partaje in care partile - sau una din ele - tin mortis ca in masa partajabila sa intre si cutare bunuri, fiecare in valoare de 10 sau 15 lei. Penibil si trist.
De asta... mi se pare ca un mic "pas pe alaturi" este asa de putin fata de cat de mult rau ii poti face celuilalt.

Nu am zis niciodata ca mi-ar fi totuna sa ma insele sau nu sau ca nu as suferi daca asa ceva s-ar intampla acum, avand in vedere tot ce am scris mai sus si avand in vedere ca eu sper ca aceasta relatie sa fie una definitiva. Am mai zis si ca eu una, in momentul de fata, nu am nici cea mai mica intentie de a insela.
DAR exista un mare DAR: acela ca niciodata nu stii ce se intampla maine. Si nu poti sa stii cu exactitate cum ai reactiona intr-o anumita situatie, pana nu esti in pus efectiv in situatia respectiva.

100%, dar efemera?

100 % eterna.

0,000....01% dintre oameni ar fi capabili de asa ceva, iar probabilitatea ca ei sa se gaseasca unul pe celalalt reduce si mai mult sansele ca un asemenea cuplu sa se nasca (de conservarea si dezvoltarea lui s-ar ocupa cei doi, ideea este sa se intalneasca)!

raportat la mapamond sunt 10 % (pietrele scumpe nu se gasesc pe orice poteca)

Sper ca n-ai folosit EXCEL, este slabut in probleme de statistica.... Incearca in MATLAB....

Stiam eu ca nu as putea fi un bun judecator! Eu zic ca depinde de motive: chiar daca legea este in favoarea mentinerii familiei, trebuie judecate motivele pentru care s-a ajuns la conflict si cercetat daca exista solutii reale de remediere. Daca mariajul a fost din capul locului o greseala (multi se casatoresc fara sa se cunoasca bine inainte), nu vad de ce ar trebui conservat; mai bine cei doi sunt eliberati din acel jug, pe care oricum nu vor putea sa-l poarte mult timp, si lasati sa isi croiasca viata cu mai multa maturitate, avand in vedere experienta din care se presupune ca au invatat ceva.

Daca cei doi ar fi capabili sa se "spurce" unul pe altul din cauza unor neintelegeri, divortul mi se pare calea perfecta de a iesi dintr-o relatie in care nu aveau ce cauta! Adica sa-l iert daca face sex cu alta in ideea ca la divort ar putea fi mai rau?!? Mizeriile care se intampla la divort nu fac decat sa arate fata reala a celor doi fosti parteneri.... Cunosc persoane care au divortat civilizat, este ok daca cei doi ajung la concluzia ca nu (mai) sunt compatibili si aleg sa-si desparta drumurile.

Relatiile de felul celei in care esti tu implicata au sanse mari sa reziste (am cazuri in familie de casnicii pe viata, construite pe baza compatibilitatii, intelegerii), monotonia are alte valente, mai usor suportabile in asfel de relatii, DAR...... eu cred ca exista si riscul ca, la un moment dat, unul din parteneri sa gaseasca, intamplator, o fiinta fata de care sa simta acea iubire totala..... pe care nu o are "acasa"...... si atunci este posibil ca relatia bazata pe compatibilitati sa nu reziste....
Stii, toti ne dorim in adancul sufletului doua lucruri, combinate: o relatie pentru eternitate si iubirea aceea fascinanta, totala, care sa te faca sa te topesti.... Problema este oarecum perversa: iubirea totala nu rezista, in general, o eternitate......, iar doar relatia eterna, fara scanteia si fascinatia iubirii totale, nu ne este aproape niciodata suficienta.... Ce alegem? Siguranta unei relatii obisnuite sau... riscul unei iubiri arzande, dar finite? Fericirea calma, la cote de 60-70%, sau fericirea absoluta, 100%, dar efemera?

Stii, toti ne dorim in adancul sufletului doua lucruri, combinate: o relatie pentru eternitate si iubirea aceea fascinanta, totala, care sa te faca sa te topesti.... Problema este oarecum perversa: iubirea totala nu rezista, in general, o eternitate......, iar doar relatia eterna, fara scanteia si fascinatia iubirii totale, nu ne este aproape niciodata suficienta.... Ce alegem? Siguranta unei relatii obisnuite sau... riscul unei iubiri arzande, dar finite? Fericirea calma, la cote de 60-70%, sau fericirea absoluta, 100%, dar efemera?

Indiciu: Miscarea brawniana. Sper ca n-ai folosit MATLAB este destul de vechi.

Tot ce ai nevoie este de C++ si minte ( cat mai multa minte ) si cunostiinte pe care sa le interpretzi + spirit creator + ultra-sensibilitate asupra proceselor implicate.
Have fun.

A da si focul intern care nu te lasa.

Ideea pe care voiam sa o exprim era ca o chestiune ca o partida de sex accidentala si regretata e o chestiune relativ minora fata de ce probleme am vazut de atatea ori in instanta ca ies la suprafata atunci cand e pe rol o actiune de divort. Si am zis ca EXISTA si divorturi civilizate, fara doar si poate. Eu doar am facut o comparatie intre un accident petrecut intr-o relatie normala si probleme mult mai grave.

Da, ai dreptate, cel mai probabil relatia bazata pe compatibilitate nu ar rezista in fata unui asemenea val pasional, dar stii care e problema? Cazurile in care "parasirea barcii" si iubirea "aia" ar fi impartasita sunt rare. Si mult mai des se intampla ca rezultatul sa fie dezastruos. Adica dupa ce trece perioada aia "oarba", pasiunea furtunoasa se stinge si cel care a renuntat la o relatie in care era fericit 70% cum zici tu se trezeste singur si/sau dezamagit si isi dea seama ca a gresit. Sau intemeiaza o relatie noua... si cu timpul ajunge tot la acel 70% sau poate mai jos... pentru ca asa cum ai recunoscut si tu, acea iubire 100% este finita. Si ajunge sa se intrebe daca a ales bine. Stii, nu degeaba e proverbul ala cu vrabia din mana si cioara de pe gard. ..

A, si mai am de adaugat inca 2 chestiuni psihologice... cunosc un psiholog foarte bun, care a "readus" pe linia de plutire niste cunoscuti de-ai mei care erau destul de debusolati (la modul serios, nu deprimare pasagera).
1. Exista foarte multi oameni care datorita pattern-ului din copilarie prin care asociaza iubirea si relatiile cu suferinta (avand ca punct de plecare relatia parintilor), sunt capabili sa renunte la o relatie fericita doar pt ca le lipseste CEVA si nu isi dau seama ce. Acel CEVA este suferinta. Si daca nu se trezesc la timp, dau cu piciorul unei relatii ok pentru una in care sufera si sunt tratati aiurea. Ei simt ca le lipseste ceva. Doar ca ei cred ca e vorba de acel "ceva" numit iubire cand de fapt ceea ce le lipseste este suferinta pe care creierul lor o asociaza cu iubirea. Ceea ce nu e de mirare, avand in vedere ca multi au crescut in familii disfunctionale... plus de asta mereu in istorie iubirea e asociata cu suferinta, cu sfarsitul prematur, chiar cu moartea prematura, pasiunea oarba produce razboaie prin diverse epopei, etc.

2. Mi-a mai spus ca 90% la suta din oamenii care vin la terapie au ceva pasiune, de cele mai multe ori nematerializata, fata de ceva coleg de serviciu. Or, atunci cand ai o astfel de pasiune, chiar fara sa faci nimic in acest sens, e clar ca cel putin o perioada sentimentele tale fata de partener sunt usor schimbate.

Si chiar daca procentul ala de oameni ar fi cum zice Pasaroi, de 10 la suta (desi eu tind mai degraba spre procentul lui Exotic), probabilitatea de 1 la 10 de a intalni un astfel de om nu mi se pare extrem de incurajatoare...

Suferinta nu este ceva ce "ne dorim", fie si inconstient; de suferinta fugim.... Cand suntem mici si neexperimentati, in adolescenta, facem uneori greseala de a ne indragosti de persoane incompatibile cu noi, ajungem sa cunoastem gustul suferintei si.... ne invatam minte. Familiile disfunctionale din care, eventual, provenim ne invata si ele aceeasi lectie: sa fim foarte atenti pe cine alegem sa ne stea aproape! Nu vrem sa repetam greselile celor apropiati si nici pe ale noastre. Daca stim sa gestionam aceste informatii, vom face alegeri bune.

Nu e ceva ce ne dorim CONSTIENT. Este foarte greu de explicat si desi pare ilogic, din pacate este foarte real. Si de cele mai multe ori, oamenii care isi doresc cu tot dinadinsul sa NU repete greselile parintilor o vor face. Pentru ca atunci cand tu NU doresti sa faci ceva si te concentrezi asupra a ceea ce nu doresti, nu faci decat sa atragi ceea ce nu doresti. Nu e o atitudine potrivita. Stii, razboiul impotriva drogurilor aduce mai multi dependenti, razboiul impotriva terorismului aduce mai mult terorism, razboiul impotriva razboiului nu reuseste sa aduca pacea. De ce? Pentru ca nu punem problema cum trebuie. Dar asta este alta poveste. Inveti din greseli? Bine ar fi... insa problema e ca de cele mai multe ori le repeti.

Cu privire la amintirea acelui 100% care ar ramane cand relatia a ajuns pe la 70-80%... si care zici tu ca ar fi un factor de stabilitate in relatie...mie mi se pare mai degraba o chestiune trista decat una care ar da in continuare stabilitate cuplului. Cand relatia e constanta, treci mai usor peste asa zisa "lipsa a plenitudinii" (discutabila), zic eu. Pentru ca poti privi lucrurile si asa cum le privesti tu, dar ce te faci daca privesti lucrurile la modul in care nu iti ajunge amintirea acelui 100%, ci te ajunge dorinta de a il retrai. Si constati ca nu mai poti retrai acel 100% cu aceasi persoana si decizi sa il cauti din nou?! Exista si posibilitatea asta, nu-i asa? Nimanui nu ii place sa traiasca din amintiri. Pana la urma prezentul conteaza, trecutul e trecut si viitorul e incert. Asa ca depinde de punctul de vedere din care privesti lucrurile.

Si totusi carrie pare singura neindoctrinata...

P.S. Eu inca nu m-am decis: il omor pe el, apoi pe ea, sau invers, sau ii omor impreuna, sau pe ea o ignor si lui ii arunc valiza de la etaj... ma mai gandesc!

inima mea s-ar mai numi aşa..probabil ar deveni o piatră

Si tu militezi pentru iertare in caz de infidelitate, asa-i?